Ce părere are Elveția despre București. Cum e numită capitala României în presa din Țara Cantoanelor

Image: 492075957, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

Presa din Elveția a punctat importanța meciului dintre naționala condusă de Murat Yakin și România, de la București, din ultimul meci al preliminariilor pentru EURO 2024.

Ce părere are Elveția despre București. Cum e numită capitala României în presa din Țara Cantoanelor

Marți, de la 21:45, Live Video pe ProSport, România va primi vizita Elveției, în ultimul joc din preliminariile EURO 2024. În cazul unui rezultat pozitiv, o remiză sau o victorie, elevii lui Edi Iordănescu se vor califica de pe primul loc în Grupa I la turneul final, iar la tragerea la sorți de pe 2 decembrie vor fi în urna a doua valorică.

Importanța acestui joc a fost punctată și de presa din Țara Cantoanelor. Publicația CDT a precizat că partida contra României este vitală pentru viitorul selecționerului Murat Yakin. Totodată, jurnaliștii elvețieni au sentimente împărțite despre vizitele la București. Își amintesc cu drag că în vara lui 2021 au eliminat Franța, campioana mondială în exercițiu, la loviturile de departajare, chiar pe Arena Națională, dar și că în 1991 Gică Hagi și colegii săi de generație le-au administrat o înfrângere dureroasă.

„În București, acum doi ani, scriam istorie. Astăzi riscăm să fim în urna a patra în decembrie (n.r. câștigătoarea grupei va fi în urna a doua). Bucureștiul este cea mai înaltă culme pe care a urcat fotbalul elvețian în istoria recentă (n.r. Elveția a ajuns în sferturi la EURO 2020).

Acum, poate fi și cea mai joasă. Sentimentul este, totuși, că discuția principală ar trebui să fie alta decât urna în care vom fi. Da, e vorba de viitorul selecționerului Murat Yakin, și totodată, de viitorul Elveției.

(…) București, terminus de antrenori încă din 1991. O curiozitate: ultima dată când am jucat pe tărâm românesc într-o campanie europeană, totul s-a sfârșit cu o despărțire. Uli Stielike a decis să renunțe la post.

Era 1991 și, spre deosebire de prezent, Elveția rata Campionatul European din Suedia, organizat anul următor. Mai exact, acum 32 de ani, pe 13 noiembrie, «Crucea Roșie» pierdea cu 0-1 în fața lui Hagi și a colegilor lui și îi oferea Scoției primul loc în grupă”, au scris jurnaliștii elvețieni de la CDT.

Clasamentul Grupei I 

  1. România – 19 puncte
  2. Elveția – 17 puncte
  3. Israel – 12 puncte
  4. Kosovo – 11 puncte
  5. Belarus – 9 puncte
  6. Andorra – 2 puncte
Publicat: 21 11. 2023, 12:27