Ce l-a impresionat cel mai mult pe Gică Hagi la meciul demonstrativ organizat pentru fundația lui Mihai Neșu: „Incredibil!”. Jucătorul care l-a dat pe spate: „Un profesor!”

Gică Hagi a fost antrenorul echipei România All Star la meciul demonstrativ câștigat de aceasta cu scorul de 3-2 în fața formației FIFPro Europe, joc disputat pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, cu scopul strângerii de fonduri pentru fundația lui Mihai Neșu.

Ce l-a impresionat cel mai mult pe Gică Hagi la meciul demonstrativ organizat pentru fundația lui Mihai Neșu

La finalul partidei, „Regele” s-a arătat foarte încântat de faptul că la acest joc au fost prezenți destul de mulți copii. De asemenea, el l-a remarcat pe Florin Cernat, cel care a marcat primele două goluri ale echipei România All Star.

„Un spectacol, toate pentru Mihai, merită lucrul acesta, felicitările mele pentru puterea pe care o are. Mulți copii, incredibil, foarte bine că au venit, să îi cunoască pe foștii jucători.

(n.r. despre Florin Cernat) Un profesor, unul dintre jucătorii care mi-au plăcut foarte mult”, a spus Gică Hagi la finalul meciului demonstrativ, în direct la Pro Arena.

Ulterior, la scurt timp, Hagi a vorbit și cu ceilalți jurnaliști prezenți la eveniment și a ținut să sublinieze că este impresionat de ceea ce face Mihai Neșu. De asemenea, „Regele” a asigurat că va fi mereu alături de cauza fostului fundaș stânga.

Tot ce ați văzut a fost pentru Mihai, e un luptător, face lucruri extraordinare, e un exemplu pentru noi toți. Am venit să ne petrecem o după-masă frumoasă la stadion, într-un meci frumos, cu foștii jucători mari ai României, care au făcut o carieră foarte bună, și cu suporterii, ne bucură că erau foarte mulți copii, e un lucru foarte bun.

 

Lupta pe care o are, puterea lui de a lupta, de a încerca, la cât a suferit, câte dureri a avut, are puterea să facă și pentru ceilalți, bravo lui, toată stima mea, totdeauna voi încerca să fiu lângă el. (n.r. despre Florin Cernat) Cu siguranță că l-am remarcat, că l-am și adus la noi (n.r. la Viitorul Constanța, în urmă cu mai mulți ani)”, a mai spus Gică Hagi.

Componența celor două echipe:

Echipa României All Star: Bogdan Lobonț, Cornel Cernea, Răzvan Raț, Petre Marin, Dorin Goian, Cosmin Moți, Sorin Ghionea, Gabriel Cânu, Vasile Maftei, George Ogăraru, Florin Lovin, Ovidiu Petre, Sorin Paraschiv, Cătălin Munteanu, Gabriel Boștină, Adrian Neaga, Florin Cernat, Lucian Sănmărtean, Daniel Niculae, Nicolae Dică, Daniel Oprița, Ionel Dănciulescu

Antrenor: Gică Hagi

Echipa FIFPro Europe: Jan Mucha, Srdjan Blazic, Mirko Poledica, Sebastien Stassin, Ionut Rada, Carlo Mamo, Emilian Hulubei, Arunas Klimavicius, Erlend Hanstveit, Vladimir Smicer, Aldin Didic, Euzebiusz Smolarek, David Aganzo, Gigel Bucur, Robert Pires, Christodoulou Marios, Demetrios Maris, Pance Kumbev, Orlando Urbano, Pano Autio, Joao Paiva, Elias Charalambous

Antrenor: Spiros Neofytides

 

Publicat: 04 05. 2023, 19:53
Actualizat: 04 05. 2023, 20:19