Câți bani ia Ilie Năstase ca indemnizație de merit de la statul român! Suma e separată de pensie

Ilie Năstase, război cu Mugur Isărescu pentru Arenele BNR
Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Năstase a dezvăluit câți bani ia ca îndemnizație de merit de la statul român pentru realizările sale din cariera în tenis.

În ciuda faptului că a fost primul număr 1 ATP din istoria României, fostul jucător de tenis primește o pensie specială de opt ori mai mică decât a lui Ion Țiriac.

Câți bani ia Ilie Năstase ca indemnizație de merit de la statul român!

Pentru poziția de general – maior în rezervă cu două stele, Ilie Năstase este recompensat cu o pensie specială de doar 1.435 de lei lunar.

În schimb, pentru performanțele sale în sport, Ilie Năstase primește o îndemnizație de merit de 6.240 de lei pe lună.

„Nu am fost răsplătit, nu am primit nici măcar felicitări. Eu am fost răsplătit cu o pensie de militar de 1.435 de lei pe lună. Asta este răsplata pe care eu o primesc in fiecare lună.

Dar să ştiţi că nu mă aşteptam să mă răsplătească cu nimic… Dar dacă tot dau la alţii şi dau serios pensiile astea speciale… L-am auzit pe unul care spunea că «am eu pensie specială» … Dacă a mea este pensie specială, alea cu adevărat speciale cum dracu’ sunt? Cât or primi ăia?”, a spus Năstase, citat de agerpres.ro.

Ilie Năstase, declarații spumoase despre copilărie și carieră

„Am fost rău pe teren, nu în afara terenului. Nu poți să fii aceeași persoană pe teren și în afara lui. Când se termină turneul sau meciul respectiv, devii normal. Vrei să fii și tu normal, să socializezi. Faceam asta când jucam.

După turnee, după meciuri, mergeam, de exemplu la Roland Garros, la bar acolo, mai veneau oamenii, mai vorbeam la o Coca Cola că nu am băut alcool până la 39 de ani și acum trebuie să recuperez.

Așa i-am spus judecătorului. M-a întrebat: «Fiți sincer! De ce ați băut acum?». Am spus: «Domnule judecător, vreau să recuperez». I-a plăcut, dar tot mi-a dat opt luni cu suspendare”, a spus Ilie Năstase, în cadrul emisiunii Așa-i în tenis cu Irina Fetecău.

Publicat: 25 12. 2023, 19:45