Cătălin Moroșanu, conflict la emisiunea „Survivor” cu un „războinic”! Replici dure: „Dacă te prind la forță, te distrug!”

Cătălin Moroșanu a avut un conflict la emisiunea Survivor România cu unul dintre „Războinici”. „Moartea din Carpați” s-a certat cu Alin Sălăgean, după un gest al acestuia l-a scos din minte pe luptător.

Alin l-a ales pe Cătălin Moroșanu pentru duel, iar în acel moment cel supranumit „Moartea din Carpați” s-a enervat foarte tare. Astfel că acesta i-a reproșat adversarului lui că nu și-a ales un Faimos pe măsură.

Schimbul foarte dur de replici dintre Cătălin Moroșani și Alin, la „Survivor România”

„Să-ți alegi pe cineva pe măsura ta, buturugă mică! Dacă te prind la forță, te distrug! Dacă te credeai bărbat îl luai pe acesta (Culiță)!”, i-a spus Cătălin Moroșani

Alin a ținut să-i răspundă: „Aleg pe oricine. E strategia nostră!”.

Războinicul Alin are vârsta de 35 de ani. În prezent, acesta lucrează ca prezentator de evenimente, este căsătorit și locuiește în Cluj. De asemenea, în trecut, acesta a lucrat pentru postul local Antena 1, prezentând emisiunea Fresh Matinal. Acesta a mai prezentat și o emisiune la un post de radio din Cluj.

Ce avere are Cătălin Moroșanu și câți bani câștigă de la „Survivor”

Cătălin Moroșanu a făcut o schimbare bruscă în carieră. A luptat ultima dată pe 6 iunie 2019, când l-a învins pe britanicul Daniel Sam, într-o gală organizată la Cluj. Sportivul a profitat de notorietatea câștigată și s-a orientat către viața de televiziune.

Până acum, „Moartea din Carpați” a apărut în emisiuni la cele mai importante televiziuni generaliste, Antena 1, Pro TV, iar acum la Kanal D. Conform celei mai recente declarații de avere, Moroșanu a obținut 70.000 de euro din contracte TV, în perioada 2019-2020. Având în vedere că sportivul a participat la alegerile pentru Consiliul Județean Galați, el și-a făcut publică averea printr-o declarație. Astfel, după ce de a devenit membru în Consiliul Județean, „Moartea din Carpați” încasează 3.845 de lei/lună din această funcție.

Moroșanu mai deține un apartament cu 3 camere în Iași, o casă în Miroslava și un automobil de lux.

Cătălin Moroșanu câștigă o sumă consistentă pentru participarea sa în cadrul reality-show-ului filmat în Republica Dominicană. Moroșanu este plătit, alături de Costi Ioniță sau Culiță Sterp, cu sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro.

Publicat: 06 02. 2021, 00:19