Cartonaș roșu pentru „cea mai sexy arbitră” de fotbal din lume: a încins internetul de bucurie că Lionel Messi a semnat cu Inter Miami! În ce ipostaze s-a putut poza | GALERIE FOTO

Cartonas rosu pentru „cea mai sexy arbitra” de fotbal din lume: a incins internetul de bucurie ca Lionel Messi a semnat cu Inter Miami! In ce ipostaze s-a putut poza | GALERIE FOTO
Vezi galeria foto - 35 poze

Internauții cer acordarea unui cartonaș roșu pentru Claudia Romani, cunoscută la nivel mondial și drept „cea mai sexy arbitră” de fotbal din lume. Modelul în vârstă de 41 de ani a renunțat la haine și a încins internetul de bucurie că Lionel Messi a semnat cu Inter Miami. Postarea ei a adunat zeci de mii de aprecieri în spațiul online.

Claudia Romani a făcut furori cu ultima postare! Cartonaș roșu pentru „cea mai sexy arbitră” de fotbal din lume: a încins internetul de bucurie că Lionel Messi a semnat cu Inter Miami

Claudia Romani este un model în vârstă de 41 de ani, celebră la nivel mondial de peste un deceniu pentru apariții pe copertele Playboy Italia, GQ și Cosmopolitan. Însă, din 2014 a mai devenit renumită pentru un aspect. Și-a luat licența de arbitru și a devenit oficial pentru partidele din primele două eșaloane ale fotbalului italian, Serie A și Serie B. De atunci, ea s-a ales în mod inevitabil cu porecla de „cea mai sexy arbitră” de fotbal din lume.

De câțiva ani buni, Claudia Romani și-a stabilit domiciliul în Miami, Florida, SUA. Iar dacă până nu demult a fost o susținătoare înfocată a celor de la AC Milan, recent pare că și-a schimbat preferințele în materie de fotbal. Având în vedere că locuiește în Miami, dar și faptul că echipa locala, Inter Miami, l-a transferat pe Lionel Messi, Claudia Romani a produs o schimbare în viața ei.

Clubul patronat de David Beckham pare să fie acum alegerea numărul 1 pentru fotomodelul italian, care nu a ezitat să împărtășească acest lucru și cu urmăritorii ei de pe Instagram.

(n.r. – imaginea) 1, 2, 3, 4, 5, 6 sau 7? Sunt atât de fericită pentru faptul că fotbalul se îndreaptă în direcția asta”, a scris Claudia Romani, în dreptul a 7 fotografii incendiare cu ea în echipamentul lui Inter Miami și cu un prosop cu însemnele clubului.

Claudia Romani este celebră pe rețelele de socializare, iar pe Instagram e urmărită de 1.3 milioane de persoane.

Messi, nerăbdător să debuteze pentru Inter Miami

Afecțiunea Claudiei Romani pentru Inter Miami este datorată, fără doar și poate, faptului că Lionel Messi a semnat în această vară cu echipa din MLS.

Messi este așteptat să debuteze pentru Inter Miami peste o săptămână, pe 21 iulie, într-un duel cu Cruz Azul din Leagues Cup:

„Suntem fericiți de decizia pe care am luat-o. Pregătiți și cu dorință de a ne confrunta cu noua provocare, noua schimbare. Mentalitatea mea și gândirea nu se vor schimba și voi încerca, indiferent de locul în care mă voi afla, să ofer maximum pentru mine și pentru club, să dau în continuare randament la nivel mare”, a declarat Leo Messi, în cadrul interviului acordat pentru emisiunea “Llave a la Eternidad”, citat de tycsports.com.

Publicat: 15 07. 2023, 14:52