Campioana României, dispărută de 2 ani în Italia, ar fi fost găsită acum într-o fermă abandonată! Destinul teribil al tinerei care a fost de negăsit de la 28 de ani și pe care mama ei a căutat-o și a plâns-o neîncetat

Andreea Rabciuc, fostă campioană a României la tir sportiv, este dată dispărută în Italia de aproximativ doi ani, iar italienii au oferit noi detalii din anchetă.

Românca ar fi fost găsită fără viață, într-o fermă abandonată din Italia, susține presa din Peninsulă.

Andreea Rabciuc ar fi fost găsită moartă la doi ani de la dispariție

După ce în luna martie a anului 2022 a fost dată dispărută, Andreea Rabciuc ar fi fost găsită într-o fermă părăsită aflată în apropierea locuinței sale. Ciudat este însă că autoritățile au cercetat în mai multe rânduri zona respectivă fără succes însă.

Trupul neînsuflețit al româncei ar fi într-o stare avansată de descompunere, iar hainele ar fi cele din descrierea făcută de către cei care au văzut-o ultima dată pe Andreea Rabciuc.

Acum, autoritățile anchetează amănunțit pentru a confirma identitatea fetei.

Ce s-a întâmplat cu Andreea Rabciuc

Fosta campioană din România a fost dată dispărută pe 12 martie, în provincia Ancona. Andreea Rabciuc a fost văzută ultima dată la o petrecere în Montecarotto, unde s-ar fi certat foarte tare cu iubitul ei, Simone Gresti, și a plecat singură.

Bărbatul a fost principalul suspect în acest caz, mai ales pentru că a raportat cu întârziere faptul că Andreea Rabciuc lipsește, dar și pentru că în mașina lui au fost găsite urme de sânge care s-au demonstrat a fi ale fetei din România.

Stabilită în Jesi, în provincia Ancona, Andreea Rabciuc, ar fi traversat o perioadă cu numeroase probleme personale.

„După ce a întâlnit persoanele nepotrivite, viața ei s-a dus de râpă”, spunea partenerul mamei Andreei Rabciuc, în presa din Italia.

Publicat: 21 01. 2024, 18:56