Borcea i-a șocat pe toți în primele zile la închisoare: „A spus că are aproape o echipă de fotbal, dar ar mai dori cel puțin un copil”

Cristian Borcea, fostul conducător al lui Dinamo, a fost condamnat săptămâna trecută la cinci ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor. El s-a predat la Poliția Ilfov, după care a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

„A fost o mare surpriză felul în care Borcea s-a comportat! Părea detașat, deloc afectat de ce i se întâmplă! I-a dezarmat practic pe toți, mai ales că a salutat de parcă ar fi fost de al casei. Mai mult, în cursul săptămânii, a și glumit cu toată lumea, mai ales când a fost întrebat de copii! Omul de afaceri a spus, cu zâmbetul pe buze, că are aproape o echipă de fotbal, dacă ar fi să îi le ia în calcul și pe gemenele încă nenăscute, le-a zis urmașilor pe nume, a dezvăluit vârstele lor, ca, în final, spre amuzamentul general, să spună că nu se va opri aici, ci, dacă Dumnezeu va vrea, el ar mai dori încă unul cel puțin”, au povestit persoane de la fața locului, conform wowbiz.ro.

Ex-directorul executiv al roș-albilor e acuzat că alături de alte persoane, printre care și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a adus un preujudiciu de 114 milioane de euro. Decizia instanței a venit după nouă ani de procese și alte opt amânări consecutive de pronunțare a unei sentințe. La fond, Cristian Borcea a fost achitat.

Dar, nașul lui Borcea, Gigi Becali, a anunțat că știe de la fostul acționar al lui Dinamo că pedepsele se vor contopi și omul de afaceri nu va sta în închisoare decât câteva luni, iar aceasta este ideea pe care merge și proaspătul condamnat. El fusese eliberat condiționat pe 2 iulie 2018, fiind închis în Dosarul Transferurilor.


 

Publicat: 13 02. 2019, 11:56
Actualizat: 13 02. 2019, 13:30