Avram Iancu, acuzat! „Nu a trecut Canalul Mânecii! E fake”. A intimidat un copil | VIDEO

Avram Iancu, cunoscut pentru performanțele sale de înot în ape libere, e pus la zid. Mai multe voci din lumea sportului susțin că acesta nu ar fi traversat Canalul Mânecii.

A fost prezentat drept primul român care reușește o asemenea performanță, iar în 2018 a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

DC News a publicat o anchetă în care se arată că:

„În anul 2015, după ce ar mai fi încercat de două ori să treacă peste Canalul Mânecii, dar nu ar fi reușit, Avram Iancu s-a întâlnit cu înotătorul român Dan Cantă, în vârstă de 16 ani și cu mama sa într-un local din Dover, Anglia. Sportivul Dan Cantă era programat să traverseze Canalul Mânecii cu două zile înaintea lui Avram Iancu…

Iancu încerca să îi convingă pe cei doi, Dan Cantă și mama lui, să nu facă mare zarvă în presa din România în caz că tânărul va reuși traversarea, mai ales că s-au mutat în Australia. În acel an, Dan Cantă a reușit traversarea, iar Avram Iancu nu ar fi reușit. Ulterior, când a traversat Canalul Mânecii în 2016, Avram Iancu a fost declarat ca primul român care a traversat acest canal”.

sursa foto: DC News

Ce spune mama lui Dan Cantă: ”Nici nu a trecut Canalul! Știu când cineva e fake” 

„Când a auzit că Dan e român și că vrea să treacă (n.red. – se referă la Canalul Mânecii) s-a purtat foarte urât, foarte urât. În timp ce fiul meu trecea Canalul el trimitea pe Facebook tot felul de răutăți, că nu e român, tot felul de chestii. Noi suntem clar români. Oriunde trăiești în lume, ești român. Deci a fost foarte răutăcios cu băiatul meu care era un copil. Înțeleg să te pui cu unul de seama ta, dar să fii gelos și să intimidezi un copil, mi se pare foarte urât. Totdeauna a fost foarte rău”, a spus mama lui Dan Cantă pentru DC News.

„Nu pot să zic că a fost o amenințare, dar ne-a amenințat că el (n.r. Dan Cantă) nu este român, că este jumătate, că nu ar trebui să participe pentru un dublu record, când Asociația de la Canalul englez recunoaște că poți să ai două cetățenii. Așa este în toată lumea”

Eu să spun personal, dar nu am nicio dovadă, eu cred personal că el nici nu a trecut Canalul. Cred că nu a terminat multe înoturi de care a spus. Am făcut și eu Canalul cu băieții mei și știu ce înseamnă, știu când cineva e fake. Eu cred că el a făcut foarte mult fake. Nu am cum să dovedim, dar după cum arată toate filmările lui… nu așa arată unul care a terminat 24 de ore de înot – mama lui Dan Cantă

Ce a făcut peste Dunăre e un joke, o glumă…Maica mea aproape a murit de inimă când l-a văzut pe Avram Iancu la televizor că el e românul primul care a trecut Canalul

Ce spune Avram Iancu: „Sunt primul român din istoria tuturor timpurilor care înoată în Canalul Mânecii”

„În 7 august 2014 eu sunt primul român din istoria tuturor timpurilor care înoată în Canalul Mânecii. Eu sunt primul român care faptic am început această poveste a traversării înot a Canalului Mânecii, nu am reușit din prima, e adevărat că am reușit din a patra încercare. Eu nu susțin că sunt primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, dar sunt primul român născut și crescut în România care a traversat Canalul Mânecii. Născut și crescut în România. Dar, da, Dan Cantă a trecut înaintea mea, toată stima pentru băiat”, a parat Avram Iancu pentru sursa citată.

CITEȘTE ȘI Paul Georgescu, omul-record! Campion mondial la înot în ape înghețate + Rechini, veninul meduzelor, urina care te salvează de hipotermie și sacrificiile imense. „E unul care dârdâie în saună!”

 

Publicat: 08 11. 2020, 14:00