Anunț despre demisia premierului Ilie Bolojan. Prietenul lui Gigi Becali știe care a fost strategia lui Nicușor Dan: „N-avea cum”

SURSĂ: Mediafaxfoto 24.09.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Mitică Dragomir a vorbit recent despre posibila demisie a premierului Ilie Bolojan și a explicat care a fost strategia președintelui Nicușor Dan în momentul în care a fost investit în funcție.

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că șeful guvernului a făcut o mare greșeală în momentul în care a anunțat că va demisiona.

Ce spune Mitică Dragomir despre demisia lui Ilie Bolojan

Miercuri, 24 septembrie 2025, Curtea Constituţională a României s-a reunit pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor formulate împotriva legilor din Pachetul 2 de măsuri de reducere a deficitului bugetar, pentru care Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament. Judecătorii CCR au amânat cu două săptămâni luarea unei decizii în cazul pensiilor speciale ale magistraților şi a altor trei măsuri avute în vedere de Guvern. Premierul Ilie Bolojan a anunțat de mai multe ori că îşi va da demisia dacă nu va fi susţinut în aplicarea măsurilor sale.

Mitică Dragomir a comentat acest subiect și este de părere că șeful guvernului a greșit în momentul în care a spus că va demisiona din funcție. Totodată, fostul președinte al LPF a vorbit și despre motivele pentru care Nicușor Dan a ales să îl investească pe Ilie Bolojan în funcția de premier.

„Vezi, asta este o mare greşeală, că a spus că demisionează. Şantajul politic te distruge, pentru că presa nu te lasă în pace. În momentul când spui «Îmi dai caşcavalul, fac. Nu-mi dai caşcavalul, nu fac», împarte iar ţara în două. Jumătate contra, jumătate pro.

Nu, tati, le dai asta, fără să spui nimic, pentru că, ce nu a înţeles populaţia ţării este că preşedintele Nicuşor Dan l-a pus pe Bolojan la presiunea mass-media. Bolojan avea cotă de încredere de peste 60% şi atunci n-avea cum să nu-l pună. Pe oricine altcineva punea – poate doar Călin Georgescu să fi fost o excepţie – neliniştea populaţia. Dar aşa el, prin Bolojan, el a liniştit populaţia. După aceea, toată populaţia, ambele părţi, s-au aruncat asupra lui Bolojan, care trebuie să respecte hotărârile Uniunii Europene”, a declarat Mitică Dragomir, conform fanatik.ro.

Condițiile în care Ilie Bolojan va demisiona

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care CCR va admite contestația depusă de partidele AUR, S.O.S. România și POT pentru legile din Pachetul 2, Mitică Dragomir nu a ezitat și a dat un răspuns clar. Acesta consideră că Ilie Bolojan va pleca din funcție și că, în locul lui va fi instalat un nou premier, „tot de sacrificiu”.

„Va pleca. Îl vor pune pe altul, tot de sacrificiu şi îl dau şi pe ăla afară”, a mai precizat Mitică Dragomir, conform sursei menționate anterior.

Publicat: 24 09. 2025, 14:13