Alin Petrache: „Nu renunț la ideea de a organiza evenimente sportive sustenabile pentru țara noastră”

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, a declarat că nu renunță la ideea organizării unor evenimente sportive sustenabile pentru România, după ce orașul Lausanne a fost preferat Brașovului ca gazdă a JO de iarnă pentru tineret din 2020, informează cosr.ro.

Felicit Lausanne pentru desemnarea ca oraș gazdă al edițtiei de iarnă din 2020 a Jocurilor Olimpice ale Tineretului. Le mulțumesc celor de la Brașov și celorlalți colegi pentru munca depusă. Nu renunț la ideea de a organiza evenimente sportive sustenabile pentru țara noastră. COSR va susține în continuare astfel de demersuri„, a spus Petrache.

Orașul elvețian Lausanne a fost desemnat, vineri, în cadrul cele de-a 128-a reuniuni a CIO de la Kuala Lumpur, drept gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă pentru tineret din 2020, pentru această competiție candidând, fără succes, și Brașovul.

Lausanne a primit 71 de voturi, în timp ce Brașovul doar 10.

 

Publicat: 01 08. 2015, 12:14
Actualizat: 01 08. 2015, 12:15