Alex Bourceanu s-a luat la bătaie cu Gabi Tamaș! Apărătorul a chemat un prieten: „Adu-mi un make-up artist să mă fardeze, că nu pot să merg așa la antrenament” | VIDEO

Alex Bourceanu și-a adus aminte de un episod care a avut loc în februarie 2015, atunci când fostul căpitan de la FCSB s-a luat la bătaie cu Gabi Tamaș la aniversarea de 12 ani de căsnicie.

Alex Bourceanu s-a luat la bătaie cu Gabi Tamaș! Apărătorul a chemat un prieten

La 8 ani de la episodul care a avut loc la petrecerea organizată de soția lui Alex Bourceanu, fostul căpitan al vicecampioanei României și Adiță Voicu au vorbit despre acel eveniment, iar moderatorul Podcastului „Fiță cu Adiță” a făcut o dezvăluire incredibilă.

(Ai avut vreun scandal cu vreun coleg în vestiar, ai sărit vreodată la bătaie?) O dată! Nu s-a prescris, dar nu spun. (Ați mai vorbit?) Da, am mai vorbit. E greșeala mea în mare măsură”, a spus Alexandru Bourceanu la „Fiță cu Adiță”.

„O să zic eu una amuzantă, poate nu o să îți placă. Bourceanu împreună cu fratele lui s-au luat la bătaie cu Gabi Tamaș. A doua zi, la 8 dimineața, Gabi Tamaș mă sună: „Vino ca să mă fardezi, adu-mi un makeup artist pentru că nu pot să mă duc așa. Abia venise Mirel, mai ții minte?A trebuit să îi găsesc un makeup artist ca era ușor vânăt la ochi”, a spus Adiță în cadrul Podcastului „Fiță cu Adiță”.

„Da, nu e o întâmplare fericită, eram simpatici dacă nu s-ar fi întâmplat. Dacă mă gândesc la nevasta mea… S-a stricat petrecerea… Era petrecerea de 12 ani de căsnicie, acum am făcut 20. Nu e o chestie care să îmi facă plăcere, nu e ceea ce mă definește. Da, bineînțeles (n.r. au rămas prieteni). A fost o situație neprevăzută și s-a întâmplat”, a spus Alexandru Bourceanu.

La incidentul în care au fost implicați Alex Bourceanu și Gabi Tamaș au fost invitați mai mulți jucători care jucau în acea perioadă la echipa patronată de Gigi Becali, iar pe listă se aflau Alex Chipciu, Gabi Iancu și Guilherme. Mai mult, martor la bătaie a fost și Laurețiu Reghecampf, fostul antrenor al roș-albaștrilor.

Gabi Tamaș și Alex Bourceanu au negat incidentul în 2015

Alex Bourceanu și Gabi Tamaș au negat incidentul la acel moment. „Este o prostie şi o răutate. Aseară am sărbătorit toţi în linişte cei 12 ani de căsnicie ai lui Alex Bourceanu. Am stat împreună pînă la ora 11 seara. Eu şi soţia mea am plecat acasă la Alex, exact unde sînt şi în acest moment. Este foarte urît să dai asemenea ştiri, dar deja m-am obişnuit cu răutatea celor din România”, a declarat Tamaş, conform contului de facebook al Stelei.

„Am sărbătorit alături de prieteni 12 ani de căsnicie. Sîntem o familie la Steaua şi orice ar încerca să scrie presa nu ne interesează. Ne-am simţit bine cîteva ore, între prieteni şi atît! Nimeni nu şi-a împărţit pumni sau ce prostii au mai apărut”, spunea și Alex Bourceanu.

Publicat: 28 04. 2023, 22:10