Afacerea pe care Gigi Nețoiu vrea s-o vândă cu 50.000.000 de euro: „Nu mai găsești nicăieri în Europa”
Gigi Nețoiu a investit milioane de euro în ferma pe care și-a inaugurat-o de curând la Cetate, în județul Dolj, a ajuns deja să coste 50.000.000 de euro, de zece ori mai mult decât investiția inițială.
Aceasta este părerea lui Mitică Dragomir, cel ce a fost prezent la deschiderea oficială a business-ului fostului patron de la Dinamo și Craiova și care a rămas cu gura căscată de ce a găsit în locația respectivă.
Gigi Nețoiu a dat o adevărată lovitură cu afacerea sa. „50 de milioane de euro”
Gigi Nețoiu a reușit să dea o adevărată bombă cu mega-ferma pe care și-a inaugurat-o de curând la Cetate, în județul Dolj. Până acum, magnatul a băgat câteva milioane de euro în această afacere, însă după numai câteva luni, acesta ar valora 50.000.000 de euro, adică de aproape zece ori mai mult decât investiția inițială.
Asta crede Dumitru Dragomir, fostul șef de la LPF, cel ce a fost prezent la deschiderea oficială a business-ului fostului patron de la Dinamo și Craiova.
Nea Mitică a rămas efectiv uluit de ce a văzut la ferma lui Nețoiu și spune că nu se mai găsește nicăieri în Europa așa ceva: 200 de hectare înconjurate cu sârmă electrificată, parcelate și irigate. Plus animalele! Mii de capete de vaci, viței, capre și oi!
„Eu când povesteam, lumea zicea că bag în ele. Înflorim, dar adevărul nu se poate înflori. Poți să mai pui ceva pe lângă… Curajul pe care l-a avut, să facă ce a făcut, asta mă dă peste cap pe mine. Curajul! Ai văzut ce întindere…
Șase milioane de euro (n.r. – a băgat el), dar e afacere de 50 de milioane. În momentul la care ajunge la 3.000 de capete, oi și capre, și vreo 3-4.000 de viței la îngrășat, vinde afacerea.
Pentru că unde mai găsești în Europa 200 de hectare înconjurate cu sârmă electrificată, parcelate, irigate. Ia apă și din Dunăre și din râu (n.r. – râul Reca). 200 de hectare sunt irigate… Peste 50 de milioane ia!”, a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.
FOTO: SPORT PICTURES
Invitați de marcă la inaugurare
Ferma lui Gigi Nețoiu a fost inaugurată sâmbătă, 18 octombrie, cu mult fast și voie bună. Invitații au fost primiți cu muzică populară, must și gogoși.
Printre personalitățile invitate s-au numărat, printre mulți alții, ministrul Agriculturii Florin Barbu, senatorul Paul Stănescu, fostul premier Adrian Năstase, foști jucători ai Craiovei Maxima, poetul Mircea Dinescu, ex-selecționerul Victor Pițurcă, fostul președintele de la Dinamo, Nicolae Badea și Dumitru Dragomir, ex-șeful de la Liga Profesionistă de Fotbal.