A murit Octavian Vintilă, unul dintre legendarii comentatori de la Radio România Actualități

Octavian Vintilă, unul dintre legendarii comentatori de la Radio România Actualități, a murit la vârsta de 86 de ani.

Anunțul decesului lui Octavian Vintilă a fost făcut chiar de postul la care s-a consacrat, Radio România Actualități. Octavian Vintiolă a fost cel care a comentat exercițiul Nadiei Comăneci la sol, la Jocurile Olimpice din 1980, care au avut loc la Moscova, dar și finala olimpică la 5.000 de metri a Gabrielei Szabo din 2000, de la Sydney, când românca a câștigat aurul.

A murit Octavian Vintilă, unul dintre legendarii comentatori

„Ne despărțim de un alt nume mare al comentatorilor sportivi de la Radio România, Octavian Vintilă. Fost sportiv de performanță la scrimă în proba de sabie, Octavian Vintilă a îmbrățișat apoi cariera de jurnalist sportiv, fiind unul din cei mai activi comentatori de radio, în special la Jocurile Olimpice”, a transmis Radio România Actualități, pe site-ul oficial.

Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 21 aprilie, de la ora 13:00, la biserica Boteanu din Bucuresti (lângă Gradina Lido).

Octavian Vintilă, unul dintre legendarii comentatori de la Radio România Actualități, s-a născut pe 22 iunie 1938, la Ploiești. A început scrima la clubul fanion al orașului natal, fiind pregătit la început de Ion Popescu, după care de Vasile Chelaru. S-a mutat la Steaua când a împlinit 20 de ani. A devenit campion republican pe echipe de-a lungul întregii cariere, cu excepția anului 1961.

La individual, a devenit campion național în 1968 și în 1969. A participat la Jocurile Olimpice din 1964, de la Tokyo, și la cele din 1972, de la Munchen, unde României s-a clasat pe locul 4 în proba pe echipe.

După ce s-a retras din activitate, Octavian Vintilă a rămas în fenomen, fiind arbitru internațional de scrimă. De asemenea, a ocupat funcția de vicepreședinte al Federației Române de Scrimă, din 1975 până în 2000.

Octavian Vintilă a comentat pentru Radio România Actualități șase ediții ale Jocurilor Olimpice

Octavian Vintilă a fost atras și de jurnalism, fiind angajat într-o primă fază la biroul de presă al clubului Steaua, alături de regretatul Cristian Țopescu.

A ajuns la Radio România Actualități, unde a comentat nu doar meciuri în cadrul emisiunii „Fotbal minut cu minut”, ci și evoluția românilor la Jocurile Olimpice. A prezentat la Radio România Actualități nu mai puțin de șase ediții ale Olimpiadei de vară, prima fiind cea din 1976, care a avut loc la Montreal.

Ca sportiv a avut parte și de un moment cel puțin ciudat. Naționala de sabie a României a participat la o competiție în Polonia, fiind învinsă de țara gazdă cu 1-15. Ce a urmat, a povestit Octavian Vintilă.

„Ei erau cei mai buni din lume, dupa 15 meciuri aveau 15-0, iar după ultimul duel, al meu, s-a terminat 15-1, eu fiind singurul care am reușit să câștig. După meci, campionul mi-a oferit o Coca Cola, care mi-a plăcut și am luat-o acasă.

Pe tren, șeful delegației noastre, unul Iacobini, un securist, evident, mi-a descoperit sticla în bagaj și mi-a confiscat-o. Coca Cola era considerată ‘băutura sportului capitalist’.

Eu eram și soldat la acea vreme, când am ajuns la București am fost dus în garnizoana Uranus și băgat la arest”, povestea Vintilă, în 2009, în exclusivitate pentru ProSport.

Din fericire pentru el, șeful sportului din România acelei perioade, Manole Bodnăraș, a rupt decizia acestuia de excludere din sport și l-a retrimis la antrenamente.

Publicat: 20 04. 2024, 14:51
Actualizat: 20 04. 2024, 15:45