A fost campion mondial, a făcut avere cu o shaormerie și acum a devenit ultras

SURSĂ: Profimediaimages 30.09.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Lukas Podolski, ce care a fost campion mondial cu echipa națională a Germaniei și care a făcut avere cu o shaormerie, nu renunță la pasiunea pe care o are pentru fotbal și a devenit ultras.

Atacantul în vârstă de 40 de ani, care în prezent evoluează în prima ligă din Polonia, fiind legitimat la Górnik Zabrze, a fost surprins alături de ultrași, în peluză.

Lukas Podolski a devenit un adevărat ultras

Lukas Podolski, fotbalist ajuns la vârsta de 40 de ani, a fost surprins într-o ipostază inedită. Atacantul, care în prezent evoluează în prima ligă a Poloniei, pentru Górnik Zabrze, a trecut la viața de ultras și a stat în peluză, alături de fanii echipei sale.

Campion mondial cu echipa națională a Germaniei, în 2014, neamțul a fost unul dintre cei mai importanți atacanți ai celor de la Arsenal Londra, din 2012 până în 2015, și a ajuns să se bucure de fotbal dintr-o altă perspectivă: cea a unui suporteri înfocat.

Astfel, Lukas Podolski și-a făcut cu ușurință loc printre ultrașii celor de la Górnik Zabrze, club din prima divizie poloneză, echipă la care joacă din 2021. Mai mult de atât, fotbalistul în vârstă de 40 de ani a distribuit o fotografie realizată în timp ce era în peluză, fără cămașă, alături de grupul de ultrași Torcida Górnik, la recentul meci pe care echipa lui l-a disputat cu Cracovia.

„Cu fanii noștri. Pasiune incredibilă. Acesta este fotbalul!”, a scris Lukas Podolski, la postarea pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram.

Lukas Podolski, fotbalist cu o carieră impresionantă

Lukas Podolski, fotbalist în vârstă de 40 de ani, este cotat în acest moment la suma de 100.000 de euro, conform platformei de specialitate Transfermarkt. De-a lungul anilor, acesta a reușit să își construiască o carieră impresionantă și să scrie istorie în tricoul echipei naționale a Germaniei, dar în pentru unele dintre cele mai importante echipe de club din Europa.

Astfel, neamțul și-a trecut în CV formații precum Koln, Bayern Munchen, Arsenal Londra, Inter Milano sau Galatasaray.

Acesta a bifat nu mai puțin de 130 de meciuri în tricoul primei reprezentative a Germaniei, pentru ca a reușit să marcheze de 49 de ori.

Publicat: 30 09. 2025, 17:41