A bătut Barcelona cu 4-0, apoi și-a bătut joc de relația lui. Gafa făcută de Valentine’s Day de către unul dintre titularii lui PSG

Inspirația lui Blaise Matuidi, fotbalist al lui PSG, s-a terminat în procesul de pregătire al meciului cu FC Barcelona din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Actor în incredibila victorie cu 4-0 împotriva echipei lui Messi, Suarez și Neymar, Matuidi a gafat bine de tot pe plan personal. În încercarea de a posta un mesaj public prin care să își mărturisească dragostea față de soția sa chiar de Valentine’s Day, mijlocașul de 29 de ani a postat pe Twitter o captură a unei poze. Imaginea în care apărea alături de soția sa era rezultatul unei căutări pe Google, acolo unde Matuidi a tastat „Matuidi femme”, adică „soția lui Matuidi”.

Fotbalistul a fost atenționat asupra gafei abia după ce imaginea a fost preluată de internauți. A reparat într-un târziu gafa revenind cu mesajul de dragoste și cu o poză, de data asta, rezultată dintr-o altă sursă.

 

Publicat: 15 02. 2017, 19:10
Actualizat: 15 02. 2017, 19:13