David Popovici, discurs cât se poate de uman despre ispita triumfului: „Victoria e o senzație ce dă dependență!”
David Popovici (21 de ani) a intrat din nou în pielea oratorului, cu ocazia colaborării pe care o are cu gigantul software UiPath, și a ținut un discurs cât se poate de uman despre ispita triumfului.
De data aceasta, starul natației românești, campion olimpic, mondial și european, a vorbit în fața unui public din Dubai, cel mai populat oraș din Emiratele Arabe Unite.
Cum reușește David Popovici să se mențină în elita natației chiar și după ce a gustat din cele mai mari succese
David Popovici are un contract de imagine cu gigantul software UiPath, iar de curând a mers în SUA, în Las Vegas mai precis, unde a luat parte la o conferință de amploare a companiei și, de asemenea, a ținut un discurs în fața publicului prezent la eveniment.
Miliardarul Daniel Dines este cel care l-a chemat în turneu pe David Popovici, el fiind și cofondator al companiei menționate mai sus și unul dintre cei mai bogați antreprenori români.
Iar după ce l-a pus la dispoziția publicului din Nevada, Daniel Dinas l-a dus pe David Popovici în Dubai, cel mai populat oraș din Emiratele Arabe Unite.
Campionul olimpic, mondial și european a intrat din nou în pielea oratorului și a ținut un discurs impresionant despre un subiect care stârnește tot mai multe controverse: definiția succesului.
Încă din debutul reacției, David Popovici a mărturisit că triumful reprezintă o ispită extrem de puternică la nivelul sportului profesionist și a mărturisit că el este dependent de victorie. Însă, tocmai acest lucru îl împinge în continuare să se antreneze cu aceeași dăruire, chiar dacă a gustat deja din cele mai mari succese ale domeniului său:
„Trebuie să admit: victoria e o senzație ce dă dependență. A fost foarte emoționant pentru mine. Acesta e un video de la Campionatele Mondiale de acum 3 luni și asta a venit la un an după ce am cucerit aurul olimpic, practic atingând orice bornă pe care mi-am propus-o. Faptul că am menținut același nivel a însemnat mult pentru mine așa că e foarte emoționant de fiecare dată când mă uit”, a spus David Popovici la evenimentul GITEX Global, din Dubai, ca ambassador al UiPath.
David Popovici a devenit campion olimpic în 2024, la Paris, după ce a triumfat în una dintre probele sale favorite, anume 200 de metri liber. De asemenea, la 100 de metri liber, tot în Franța, Popovici a izbutit să câștige bronzul.
Performanțele înregistrate de David Popovici în 2025
La doar un an după Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a revenit în bazin cu aceeași foame de succese, iar în vară a bifat câteva performanțe remarcabile.
Starul din natația românească a fost vedeta Campionatelor Mondiale de la Singapore, unde a cucerit aurul atât la 200 de metri liber, cât și la 100 de metri liber.
Tot în 2025, David Popovici a mai cucerit trei medalii la Campionatele Europene de Natație de la Samorin. Precis, el a luat aurul la aceleași probe menționate mai sus, plus bronzul la 50 de metri liber, o cursă pentru care nu optează foarte des.
„Nicio șansă să mă retrag. Când va fi cazul, veți afla de la mine”, a declarat David Popovici, după Campionatele Mondiale de la Singapore, care e foarte determinat să scrie o nouă pagină de istorie la Jocurile Olimpice din 2028, programate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii.