David Popovici, calificare spectaculoasă în finala la 100 de metri! Șoc: Zhanle Pan a ratat finala

Sursa: Profimedia, 30.07.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 metri liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore.

Sportivul din România a obținut al doilea cel mai bun timp în semifinale și va pleca de pe culoarul al cincilea.

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 metri liber

David Popovici a făcut senzație la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Sportivul român a terminat pe locul 2 semifinala probei de 100 metri liber și a obținut calificarea în finală. 46,84 a fost timpul înregistrat de Popovici.

Cursa a fost câștigată de americanul Jack Alexy. Chinezul Pan Zhanle nu a avut un timp suficient de bun pentru a se califica în finală. Cursa a fost transmisă pe TVR 1 și TVR Sport, dar și pe site-ul aferent programului TV.

Mi-am depășit un pic așteptările. Adică a mers al doilea timp al meu, ever. Mai avem o zi și jumătate până la următoarea finală”, a spus Popovici.

  • Finala are loc joi, 31 iulie, de la ora 14:31.

Jack Alexy a câștigat cursa

  1. Jack Alexy (SUA) » 46.81
  2. David Popovici (România) » 46.84
  3. Egor Kornev (Rusia) » 47.29
  4. Kyle Chalmers (Australia) – 47.36
  5. Maxime Grousset (Franța) » 47.39
  6. Matt Richards (Marea Britanie) » 47.59
  7. Patrick Sammon (SUA) » 47.62
  8. Guilherme Caribe (Brazilia) » 47.64

Cum s-a calificat David Popovici în semifinale

David Popovici a obținut cel mai bun timp și s-a calificat în semifinalele la 100 metri liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Kyle Chalmers (47,48) și Egor Kornev (47,51) l-au urmat pe lista semifinaliștilor.

Cei mai buni 8 timpi:

  1. David Popovici, 47,41;
  2. Kyle Chalmers 47,48;
  3. Egor Kornev 47,51;
  4. Flynn Southam 47,73;
  5. Maxime Grousset 47,84;
  6. Pan Zhanle 47,86;
  7. Matthew Richards 47,89;
  8. Sunwoo Hwang 47,94.

Exact cum trebuie, pentru o serie de calificări. Urmăriți semifinalele, mâine finala. O să fie interesant, clar. Simt că a trecut deja de nivelul în care să-mi pese atât de tare cine câștigă, cine pierde. Sunt aici pentru a mă simți cât mai bine, și exact asta o să fie și diseară (n.r. 14.32, ora României). Cum a fost și la 200”, a declarat David Popovici, conform TVR Sport.

Publicat: 30 07. 2025, 14:47
Actualizat: 30 07. 2025, 16:17