Americanii au reacționat după ce David Popovici a dat vestea cea mare: „În România lui natală”
Multiplul medaliat olimpic, mondial și european la înot David Popovici a dat vestea cea mare, iar americanii au reacționat imediat.
Campionul olimpic, mondial și european David Popovici a dezvăluit că evenimentul anual „Swim with the Stars” se îndreaptă pentru prima dată în România natală.
Reacția americanilor, după ce David Popovici a dat vestea cea mare legată de România natală
Evenimentul va avea loc în ziua de 17 ianuarie 2026, la Complexul de Înot Otopeni. Sprint with the Stars, care se desfășoară de obicei în Marea Britanie, oferă înotătorilor din diferite categorii de vârstă șansa de a concura împotriva unora dintre cei mai buni înotători din lume.
„Suntem incredibil de mândri să anunțăm că, pentru prima dată, SWTS devine internațional în 2026!
În 2023, David Popovici a participat la primul său eveniment SWTS la Londra și a văzut instantaneu impactul pe care evenimentele noastre îl au asupra următoarei generații de înotători, iar acum, după ce a fost încoronat campion olimpic, David își găzduiește propriul SWTS în România.
Acesta este un eveniment unic în viață atât pentru înotători, cât și pentru spectatori. De asemenea, suntem încântați să colaborăm cu sponsori și parteneri incredibili pentru a face acest eveniment cu adevărat memorabil.
Mai multe detalii vor apărea în curând, asigurați-vă că urmăriți SWTS pentru actualizări importante și detalii despre înscriere”, au transmis organizatorii, informația fiind preluată imediat de americanii de la Swim Swam.
Popovici a cerut oamenilor ca, în contul zilei lui de naștere, să doneze pentru programul Bursele DAR, al Fundației Hope and Homes for Children
În cadrul evenimentului, cei mai rapizi 9 concurenți din fiecare grupă de vârstă avansează în Finala Showcase. În cadrul finalelor va lua startul și o vedetă a probei, care va intra în bazin mai târziu decât ceilalți concurenți, în funcție de mai multe criterii, unul dintre acestea fiind vârsta.
„Edițiile anterioare ale întâlnirii au prezentat vedete precum Adam Peaty, James Guy, Katie Shanahan, Caspar Corbeau și Marrit Steenbergen.
Deși cu o abordare diferită față de formatul finalelor propriu-zise, Sprint with the Stars este similar cu competiția „AP Race London cu Peaty”.
Evenimentul se concentrează pe atragerea talentelor internaționale, dar găzduiește și o serie de finale rezervate juniorilor, pentru a oferi tinerilor de la diferite categorii de vârstă șansa de a concura în același grup cu omologii lor de la elită.
Pe 15 septembrie, David Popovici va împlini 21 de ani. El a decis ca în acest an să-și „doneze” aniversarea unor copii și tineri excepționali din programul Bursele DAR, organizat de Fundația Hope and Homes for Children.
Dinamovistul vrea să transforme cadourile sale în sprijin direct pentru 35 de tineri artiști, sportivi de performanță și olimpici la diferite discipline. Donațiile pot fi făcute direct pe hopeandhomes.ro/David între 11 și 18 septembrie, iar multiplul campion sper să strângă minimum 100.000 de euro.