Ziua în care și tricourile driblează! Rapid – Ceahlăul Piatra Neamț 3-1!

Dimineți la Berceni, deplasări la Tărlungeni, derby-uri cu Buzăul. Fotbalul modern a obligat Rapidul să pronunțe din nou cuvântul matineu, iar ăn Giulești nu a fost nevoie de dicționare. Acum, fotbalul e o afacere, iar falimentul a devenit fiorul unui joc în care și direcția bănuțului care încă mai hotărăște cine primește mingea și cine își alege terenul, poate fi controlată de o adiere comercială.

La Piatra- Neamț, fotbalul modern a lăsat în urmă regionalismele. Ca să „ti fac io pi tini”, în 2013, e nevoie de TRX, de pungulițe cu lichid secret, de preparator german.

Cupa României, cu bilele din urnă încăzite sau băgate la congelator de televiziuni, rămâne competiția în care fotbalul modern nu a cariat până la nerv fenomenul. Prezența Rapidului este un semn, iar jocul lor arată că tradiția mai poate ține ritmul cu lumea în care TRX-ul întărește fuleul. Pancu e în tribună, accidentat, pe teren sunt Ioniță 2, Martin, Drăghia, Lung, Doman sau Ciolacu. Numele lor nu spun nimic, însă în numele lor vorbesc tricourile. Când ai câștigat de 13 ori Cupa,chiar și pe vremea în care nu se numea Timișoreana , poți să spui că ai 1-0 de la cabine. Aseară, giuleștenii au avut 3-0. Martin , Ciolacu și Doman au rezervat, până să se aprindă nocturna, un loc în bila din urna cu optimi.

La pauză, Giuleștiul sărbătorește din nou după mult timp. Ceahlăul pare că nu și-a luat doza, elevii lui Miriuță parcă au legate de picioare, cu nod marinăresc, benzile TRX. Înscriu totuși, dar golul ne aduce aminte că lor, cândva, lumea le striga: „Kosovo”. Și cu un om în plus, moldovenii nu pot, rapidiștii nu se apără. În era în care se poate paria și pe cornere, cine începe meciul sau minutele de prelungire, o bară frumoasă încă nu are ofertă la Super bet.

ENTUZIASM
Cristescu: „Poate să vină și Steaua

Rapidiștii au fost entuziasmați de calificare, iar la sfârșitul meciului, unul dintre șefii clubului a spus că echipa este pregătită să dea pieprt cu orice formație din Liga 1. „Sper să mergem cât mai departe în Cupă. Mi-e indiferent cu cine picăm în turul următor, poate să fie și Steaua, noi vom juca oriunde la victorie”, a declarat Nicolae Cristescu (foto). (Victor STOICESCU)


Min. 90+3 Final de meci! Rapid se califică în optimi

Min. 90 Ciolacu este înlocuit cu Lukanovic.

Min. 87 Vali Negru intră în locul lui Ioniță.

Min. 83 II Velici este avertizat.

Min. 81 II Herea primește direct cartonașul roșu.

Min. 75 Obed intră în locul lui Martin.

Min. 74 II Iacob primește un cartonaș galben.

Min. 72 Antrenorul oaspeților, Vasile Miriuță, este atacat cu obiecte din tribune de fanii giuleșteni.

Min. 70 GOL Ceahlăul! Ioniță înscrie, golul nu este validat, iar pe contraatac nemțenii înscriu profitând și de faptul că portarul Drăghia venise să se bucure alături de colegii săi. Dică a trimis în poartă.

Min. 65 Țepeș este înlocuit de Popadiuc.

Min. 65 Drăghia intervine providențial la lovitura de cap a lui Marc.

Min. 60 Ciolacu reia periculos cu capul, Jicha reușește să se opună.

Min. 59 II Dică este avertizat

Min. 55 Doman trage pe colțul scurt, Jicha este atent și respinge.

Min. 46 Gheorghiu intră în locul lui Hasani, iar Tăbăcariu îl înlocuiește pe Ichim.

Min. 46 Start în repriza a doua!


Min. 45 Final de primă repriză!

Min. 44 Marc reia periculos spre poarta Rapidului. Mingea trece la o palmă de colțul lung.

Min. 39 Drăghia are o primă intervenție în acest meci. Portarul Rapidului boxează un balon centrat din lovitură liberă.

Min. 39 II Rusu este și el avertizat.

Min. 35 GOL Rapid! Doman înscrie și el, elevii lui Moldovan fac show în Cupa României.

Min. 30 Ciolacu trage milimetric pe lângă poarta oaspeților.

Min. 24 GOL Rapid! Ciolacu reia în poartă din apropiere la finalul unei acțiuni bine legate de giuleșteni.

Min. 14 GOL Rapid! Martin reueșește să deschidă scorul printr-un șut plasat pe colțul lung.

Min. 13 II Voicu este avertizat.

Min. 3 Ciolacu cade în careu după un duel cu unul dintre stopperii adverși, însă nu primește lovitură de la 11 metri.

Min. 1 A început meciul!


Echipele de start:

Rapid: Drăghia – Țînc, Al. Iacob, Doman, Ciolacu, Al. Ioniță, D. Lung, Cl. Herea, N. Vasile, I. Voicu (cpt.), Fl. Martin
Rezerve: Mișa – V. Negru, Rhema, Selagea, Lukanovic, Lazea, C. Gheorghe

Ceahlăul: Jicha – A. Marc, Al. Ichim, E. Dică, Hasani, M. Rusu, Chitoșcă, M. Constantinescu, Ct. Ștefănescu, Velici, Țepeș
Rezerve: Jovic – Al. Achim, Tăbăcariu, Onciu, Dumitraș, Ad. Gheorghiu, Popadiuc


Rapidiștii vor juca diseară împotriva Ceahlăului Piatra Neamț în șaisprezecimile Cupei României, iar antrenorul Viorel Moldovan spune că elevii săi se gândesc că pot câștiga trofeul. „Este o competiție pe care o respect enorm și pe care am și câștigat-o în calitate de jucător și vreau să o câștig și ca antrenor. Ne dorim enorm să facem un meci bun și să trecem mai departe. Ceahlăul o echipă foarte bine organizată, solidă, cu un joc atletic”, a declarat ieri tehnicianul giuleștenilor.

 

Publicat: 26 09. 2013, 19:51
Actualizat: 26 09. 2013, 21:36