VIDEO** Victorie cu Kap! FCM BACĂ‚U – STEAUA 0-2

Altă dată un punct important pe harta fotbalistică din România,
Bacăul a intrat din nou în ziare datorită meciului de Cupă cu
Steaua. Localnicii, ahtiați după fotbal de primă mână, s-au strâns
ca la circ să-i vadă în acțiune pe băieții lui „Lippi”.

Și chiar dacă favoriții lor au pierdut, nu avut motive de regret.
Până la un punct, partida a fost surprinzător de echilibrată,
divizionara secundă luptându-se de la egal la egal cu una dintre
eurofantasticele noastre. Prima repriză a fost incendiară.
Molovenii au ratat primii în poziție de singur cu portarul, și i-au
făcut pe fanii roș-albaștrilor să creadă că ignoranța în ceea ce
privește această competiție continuă. Însă grecul Kapetanos știe de
ce își ia banii și i-a liniștit repede pe cârcotași, după ce a
adus-o pe Steaua în avantaj încă din minutul 8. Bucureștenii mai
puteau marca cel puțin o dată, dar per total, ei se pot considera
cei norocoși. Bacăul a ratat până la pauză patru mari ocazii, iar
scorul cel mai corect pentru a se intra la cabine ar fi fost de
galitate.

Show
Kapetanos

Moldovenii ar fi trebuit să bată fierul cât a fost cald,
deoarece Steaua a venit de la vestiare decisă să rezolve meciul. Și
cine să facă asta dacă nu oportunistul numărul unu, Kapetanos.
Grecul a înscris în minutul 51 pentru 0-2 așa cum știe el cel mai
bine, adică din trei metri, după ce mingea a revenit la el din
Ignătescu. Cu treaba simplificată, Steaua și-a jucat de pe alte
poziții restul meciului. A lăsat impresia de echipă mare, a desenat
frumos la mijlocul terenului și a ratat alte câteva ocazii mari,
dorind practic să spună că pentru prima oară după 10 ani îi
interesează și Cupa. Și cine știe, poate că s-a reorientat bine.
Având în vedere mai ales atmosfera de la echipă și lotul pe care îl
are, o clasare în primele cinci echipe ale campionatului nu mai e
chiar așa de sigură.

CLICK AICI PENTU A VEDEA REZUMATUL
PARTIDEI PE WWW.SPORT.RO


VEZI AICI REZULTATELE DIN 16-IMILE CUPEI
ROMÂNIEI

Min. 90+ 3 Finalul partidei, Steaua se califică
în optimile Cupei României

Min. 90+ 3 Tănase a trimis pentru Nicoliță, dar
mingea a ieșit afară

Min. 90 Meciul este prelungit trei minute

Min. 88 Bacăul mai încearcă și… este corner.
De două ori

Min. 84 Corner pentru Steaua, Rada reia peste
poartă

Min. 82 Kapetanos aproape de hattrick, dar…
trimite în bară

Min. 80 Ochiroșii primește cartonaș galben

Min. 79 Iese Ionescu, intră Onicaș, Stoichiță
se gândește la meciul cu Brașovul

Min. 76 Jocul s-a liniștit, gazdele nu mai au
resurse fizice

Min. 72 Steaua nu este organizată în apărare,
gazdele ajung prea ușor la poarta lui Zapata

Min. 69 FCM se avântă spre careul Stelei, dar
cu același rezultat…

Min. 67 Șutează Nicoliță, Ignătescu este…
salvatorul Bacăului

Min. 67 Iese Petre Marin, intră Ochiroșii

Min. 66 A șutat Tănase, puțin pe lângă poarta
lui Ignătescu

Min. 65 La Steaua intră Tănase în locul lui
Szekely

Min. 62 Lovitură liberă din marginea careului
pentru FCM Bacău, arbitrul dăduse inițial… penalty… s-a
răzgândit la intervenția unuia dintre asistenți

Min. 60 Bacăul nu poate, Steaua este
mulțumită

Min. 58 Ultima schimbare pentru FCM. Iese
Doboș, intră Dediu

Min. 58 INCREDIBIL! Ignătescu salvează Bacăul
de la primirea celui de-al treilea gol, ocazie imensă pentru
Steaua

Min. 53 Dublă schimbare la FCM Bacău. Ies Kalai
și Cojocaru, intră Petrea și Simao

Min. 52 Gazdele atacă și ele, dar Zapata
respinge în corner

Min. 50 GOOOOOL!!! Kapetanos majorează scorul,
cu ajutorul lui Bănel Nicoliță, infiltrat în careu

Min. 46 Începutul reprizei secunde

Min. 45+1 Finalul primei reprize

Min. 45 De la margine, se arată un minut de
prelungire

Min. 44 Bănel trage slab după un joc de
combinații perfecte din partea fotbaliștilor Stelei

Min. 42 Cea mai mare ocazie pentru gazde…
irosită

Min. 41 În ultimele minute, Bacăul încearcă mai
mult, dar jocul gazdelor din atac este haotic

Min. 40 Petre Marin primește și el cartonaș
galben

Min. 38 Stancu a centrat în careu, dar nu era
nimeni în fața porții

Min. 37 Asediu la poarta moldovenilor, dar fără
rezultat pe tabelă

Min. 36 Câmpeanu reia pe spate, Zapata
reține

Min. 34 Se joacă intens de aproximativ 10
minute, ambele echipe își creează ocazii

Min. 33 Steliștii au pornit pe contraatac,
Doboș a faultat și a primit cartonaș galben

Min. 32 Bicfalvi a primit cartonaș galben

Min. 30 Petre Marin a centrat, Szekely și
Nicoliță trec pe lângă minge în careu

Min. 27 Kapetanos îi pasează lui Stancu, dar
acesta șutează peste poartă dintr-o poziție favorabilă

Min. 24 Băcăuanii au o ocazie imensă, dar
Zapata respinge din nou

Min. 23 Bicfalvi ajunge în careul advers, dar
iese cu mingea în afara terenului

Min. 21 Șutează Câmpeanu, Zapata respinge în
corner

Min. 18 Kapetanos este din nou aproape de gol,
gazdele scapă cu noroc

Min. 13 Steaua a fost aproape de majorarea
scorului, Bogdan Stancu a tras puternic, dar Ignătescu a respins cu
piciorul

Min. 10 Steaua insistă în continuare, băcăuanii
sunt năuciți după golul primit

Min. 8 GOOOOOL!!! Kapetanos
deschide scorul dintr-o pasă a lui Petre Marin

Min. 5 Echipele se tatonează
la mijlocul terenului

Min. 2 Lovitură liberă lateral stânga pentru
FCM Bacău, respinge Rada din interiorul careului.

Min. 1 Arbitrul a fluierat startul partidei.
Gazdele au avut lovitura de începere.

Publicat: 23 09. 2009, 22:48
Actualizat: 23 09. 2009, 23:02