Szukala speră ca Reghecampf să rămână în Ghencea: „Nu ne-a zis nimic de plecare. Steaua e o echipă mare”

Steaua pierde finala Cupei României în fata celor de la Astra, care câștigă astfel primul trofeu din palmares. Ar putea fi ultimul meci al lui Reghecampf în Ghencea: antrenorul Stelei este dorit de Al Hilal, iar ultimele informații spun că a acceptat oferta arabilor.

Cu toate acestea, jucătorul adus de Reghecampf în Liga 1, polonezul Szukala spune că antrenorul nu a vorbit nimic despre plecare: „E unul dintre cei mai buni antrenori din Europa de Est”.

„Ne-am pregătit pentru penalty-uri. A fost o zi mai bună pentru Astra, dar noi suntem o echipă mare, am luat campionatul cu multe etape înainte de final. Reghe nu ne-a zis nimic de plecare. E unul dintre cei mai buni antrenori din Europa de Est”, a declarat fundașul Stelei după meci.

Astra Giurgiu a câștigat Cupa României-Timișoreana pentru prima oară în istorie, după ce a învins vineri, pe Arena Națională, în urma loviturilor de departajare, pe Steaua București.

La loviturile de departajare pentru Steaua au marcat Keșeru și Szukala, în timp ce Varela și Pintilii au ratat.

Pentru Astra au marcat Laban, Morais, Budescu și Yazalde, iar Cristescu a ratat.

Steaua a jucat în inferioritate numerică din minutul 53, când Sânmărtean a fost eliminat după un fault asupra lui Budescu.

Astra a rămas în inferioritate în minutul 97, când Alibec a fost eliminat pentru un fault asupra lui Varela.

Steaua: Tătărușanu – Georgievski (Keșeru ’44), Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță (Râpă ’71) – Popa (Piovaccari ’81), Sânmărtean, Pintilii, Tănase – Chipciu. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Astra Giurgiu: Lung – Mățel, Găman, Ben Youssef, Morais – Yahaya (Cristescu ’91), Laban – Yoda (De Amorim ‘106), Bukari (Alibec ’72), Budescu – Yazalde. Antrenor: Daniel Isăilă

Cartonașe galbene: Georgievski ’36, Prepeliță ’56, Szukala ’88, Pintilii ‘105+1 / Găman ’30, Ben Youssef ’64, Yazalde ’83, Cristescu ’91, Morais ‘103, Laban ‘117

Cartonaș roșu: Sânmărtean ’53

Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Hațegan, ajutat de asistenții Octavian Șovre și Miklos Nagy și de asistenții suplimentari Istvan Kovacs și Adrian Comănescu.

Rezervă pentru arbitru de centru a fost Sebastian Colțescu, în timp ce Vasile Marinescu a fost rezervă de asistenți.

Observatori au fost Octavian Goga și Alexandru Deaconu.

La meci au asistat 48.201 spectatori.

Publicat: 24 05. 2014, 00:43
Actualizat: 24 05. 2014, 00:44