Steaua are grijă de fanii devotați. Abonații vor avea acces gratuit la semifinala de Cupă, contra lui Dinamo

  • Steaua vine în întâmpinarea suporterilor ei fideli. La partida tur din semifinalele Cupei României, contra lui Dinamo, abonații campioanei vor avea acces gratuit în tribune.

Clubul din Ghencea se folosește de partida de joia viitoare, contra rivalei tradiționale, pentru a își lua revanșa în raport cu suporterii devotați. Aceștia au fost vitregiți de faptul că, făcându-și abonamente la începutul sezonului, au plătit mai mult pentru acestea decât dacă și-ar fi achiziționat bilet individual, pentru fiecare meci în parte de pe teren propriu (acest aparent non-sens a fost posibil ca urmare a faptului că echipa a revenit în Ghencea, inițial cele mai multe dintre meciuri fiind programate pentru Național Arena.
Luând în calcul faptul că Tănase&Co vor juca majoritatea partidelor pe cel mai mare stadion al țării, oficialii au stabilit anumite prețuri pentru abonamente, pentru ca apoi, odată reveniți în „Templu” să fie nevoiți să scadă prețul biletelor).

CUPA ROMÂNIEI – ACCES GRATUIT PENTRU ABONAȚI!

Bilete online pentru Steaua – Dinamo, incepând de marți!

FC Steaua Bucuresti anunță că biletele pentru partida cu Dinamo, din semifinalele Cupei Romaniei Timișoreana (27 martie, 20:30 – Național Arena), vor fi puse în vânzare online incepând de marți, 18 martie, ora 16:30.

Tichetele vor fi disponibile pe www.biletesteaua.ro până pe data de 25 martie, urmând ca, în cazul în care acestea nu vor fi epuizate, programul caselor de bilete să fie anunțat ulterior.

FOARTE IMPORTANT! ABONAȚII STELEI VOR AVEA ACCES GRATUIT LA DERBY PE BAZA CARDULUI DE ABONAT!„, se arată în comunicatul postat pe pagina oficială de Facebook a Stelei.

Prețurile biletelor:

PELUZA SUD (BULEVARDUL BASARABIA)

INELUL 3 – 10 LEI
INELUL 2 – 15 LEI
INELUL 1 – 15 LEI

TRIBUNA A II-A

INELUL 3 – 20 LEI
INELUL 2 – 30 LEI
INELUL 1 – PERIFERIC – 40 LEI
INELUL 1 – MEDIAN – 60 LEI
INELUL 1 – CENTRAL – 80 LEI

TRIBUNA I

INELUL 3 – 20 LEI
INELUL 2 – 30 LEI

VIP 3 – 50 LEI
VIP 2 – 100 LEI
VIP 1 – 150 LEI

LOJE – 500 LEI

sursa: Facebook Steaua

Publicat: 18 03. 2014, 16:22
Actualizat: 18 03. 2014, 16:23