Reghecampf este mulțumit de egalul cu Dinamo, dar nemulțumit de stadion: „Primarul interimar trebuie să rezolve problema la Național Arena!” De ce Marica nu a fost inclus în lot

Laurențiu Reghecampf a rămas invicibil în derby-urile cu Dinamo, după 0-0 în Ștefan cel Mare, în turul semifinalelor Cupei României. Antrenorul Stelei susține că un gol marcat de echipa sa ar fi deblocat meciul și le-ar fi dat ocazia steliștilor să mai înscrie.

Laurențiu Reghecampf a folosit mai multe rezerve în turul cu Dinamo, din semifinanele Cupei României, însă spune că este mulțumit de ceea ce a văzut. Totuși, și-ar fi dorit mai multă concentrare în fața porții. Reghecampf se plânge însă și de calitatea gazonului și spune că suprafața proastă a influențat negativ jocul echipei sale:

„Un meci de Cupă, un meci în care noi am încercat să jucăm mai mult. Trebuia să marcăm din prima repriză și ne făceam jocul mult mai ușor. Echipa a reacționat foarte bine după meciul cu CSMS Iași, mă bucur foarte mult că jucătorii care vin după o perioadă de inactivitate au jucat bine. Sunt nemulțumit de faptul că am ratat foarte multe ocazii simple.

Cred că alta este problema: nu se poate juca pe un asemenea gazon. Terenul este impracticabil pentru o echipă ca Steaua, care încearcă să paseze.  Este păcat că nu putem juca pe Național Arena. Nu pot fi de acord cu primarul interimar, dânsul conduce un oraș foarte mare și ar trebui să rezolve această problemă. Va fi un joc urât, să spunem așa, pentru că gazonul e foarte prost. Pentru noi acest meci trebuie să însemne o finală pe care să o câștigăm”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Sport.ro

Antrenorul Stelei a explicat și de ce Marica nu a fost inclus nici măcar în lotul de 18 jucători. Pentru meciul cu Dinamo, Steaua a avut un singur atacant pe foaie, pe Gregory Tade: „Marica nu a fost în lot pentru că jucăm din trei în trei zile. Ciprian s-a antrenat foarte bine, avea nevoie de pregătire. Cred că duminică va fi pe teren și sper să marcheze. Am avut multe ocazii, dacă marcam un gol cu siguranță cei de la Dinamo se deschideau și aveam mai multe ocazii. Sperăm ca duminică să avem fanii lângă noi. Am avut o discuție, vom vedea ce se va întâmpla”, a mai spus Reghecampf.

Publicat: 03 03. 2016, 22:50
Actualizat: 03 03. 2016, 22:51