Reacția lui Daniel Oprița după tirada lui Alex Chipciu la adresa Stelei: „Vreți să intru eu în discuții cu ce spune el?”

Reacția lui Daniel Oprița după tirada lui Alex Chipciu la adresa Stelei: „Vreți să intru eu în discuții cu ce spune el?”
Vezi galeria foto - 4 poze

Reacția lui Daniel Oprița după tirada lui Alex Chipciu la adresa Stelei, de la finalul meciului cu Universitatea Cluj din Cupa României, nu a întârziat să apară, chiar dacă nu a fost nici pe departe la fel de virulentă precum discursul abordat de mijlocașul de bandă, fost jucător la FCSB, după cum se știe deja foarte bine.

Reacția lui Daniel Oprița după tirada lui Alex Chipciu la adresa Stelei: „Vreți să intru eu în discuții cu ce spune el?”

Antrenorul formației roș-albastre s-a rezumat la a spune că nu dorește să intre în astfel de contre pe seama acestui subiect, care este unul extrem de încins în fotbalul românesc.

E problema lui. Ce vreți, să intru eu în discuții cu ce spune Chipciu? E părerea lui și nu vreau să intru în discuțiile astea. Pentru mine altceva e prioritar în momentul ăsta, cum să fac să scot echipa din criza asta”, a spus Daniel Oprița la conferința de presă de după meciul din Ghencea.

Alex Chipciu a fost în centrul atenției la meciul dintre Steaua și Universitatea Cluj. În primul rând, el a deschis scorul cu o execuție în aceeași măsură spectaculoasă și neobișnuită, iar ulterior a intrat într-un război deschis cu suporterii din „Peluza Sud”, generat de trecutul său la FCSB.

Fostul internațional s-a dezlănțuit după această partidă

La finalul partidei, fostul internațional a făcut un adevărat show la conferința de presă. El și-a spus din nou părerea, într-un mod foarte vehement, referitoare la disputa identitară dintre CSA și FCSB și, în plus, le-a răspuns extrem de acid ultrașilor din „Peluza Sud”.

„A fost un meci fără istoric. Am dat goluri relativ repede. Diferența dintre Liga 1 și Liga 2 mi se pare mult mai mare. Am fost relaxați pentru că am crezut că o să fie meci ușor. Nu ai văzut ce ”banană” am dat? Nu am vrut să dau așa. Ne doream doar să dăm goluri.

Am jucat la ultimul meci înainte să plece de aici FCSB. E un stadion fabulos, dar nu are legătură cu ideea despre Steaua. E un stadion fantomă. Peluza Sud nu îmi e indiferentă, chiar dacă m-a înjurat și m-a făcut sclavul domnului Becali. Ei sunt sclavii Armatei, dacă eu sunt al lui Becali. Bine, și noi suntem, într-un fel, ai statului.

Păcat de stemă, că e frumoasă rău. Au fost fotbaliști mari aici. Să continui tradiția cu jucătorii ăștia și cu echipamentul ăla fake. Asta e părerea mea. Nu mă interesează nici prezent, nici trecut. Peluza era mare, erau mulți, dar în rest să vină cinci oameni… Înseamnă că e cam dubioasă asta cu FCSB și Steaua!”, a spus Chipciu la finalul meciului.

Publicat: 28 09. 2023, 21:30