Mircea Rednic o vede deja pe UTA în sferturile Cupei României! Ce spune despre meciul cu FC Voluntari

UTA are meci marți, de la ora 19:00, pentru calificarea în sferturile Cupa României cu FC Voluntari, echipa antrenată de cuplul Ilie Poenaru – Marin Dună, cel care a plecat de la Arad după un tur de sezon 2022-2023 ratat.

Cu o remiză, formația lui Mircea Rednic va fi sută la sută scoasă din cursă, în timp ce FC Voluntari trebuie să spere că Buzăul nu bate Tunariul și Craiova pe Farul. Și asta în condițiile în care formația lui Gică Hagi e deja eliminată și va folosi – probabil – multe rezerve în Bănie.

La rândul ei, formația din Tunari se poate califica și ea dacă o învinge pe gruparea Crîng, iar două dintre Craiova, UTA și Voluntari nu câștigă în ultima rundă din Grupa D.

„S-ar putea să schimb un pic sistemul în funcție de starea terenului și a jucătorilor”

Ilfovenii au avut câteva ore în plus de odihnă după remiza (0-0) de vineri, cu Petrolul. Rezultatul, dar mai ales problemele de lot cu care s-au ales cei de la Voluntari, nu pot avea un efect prea bun asupra moralului echipei, care au și o deplasare lungă, unde o așteaptă un gazon foarte greu și un adversar pe val.

UTA nu a luat gol în ultimele două meciuri și le-au luat 4 puncte celor mai bune echipe din Ardeal până în etapa din weekend, CFR Cluj și FC Hermannstadt. Rednic susține că suprafața de joc va fi mai bună decât sâmbătă, dar și că e pregătit să schimbe și el sistemul în funcție de ceea ce va găsi mâine seară la fața locului.

„Gazonul va fi același pentru ambele echipe, dar va fi mai bun decât sâmbătă. Nu a mai plouat, este mai răcoare afară și cred că noi ne vom adapta mai bine. Avem experiența unui meci în aceste condiții, dar problema este să reușim să-i blocăm, mai ales la fazele fixe și pe contraatac. Trebuie să nu le oferim spații, să nu pierdem mingi la mijlocul terenului sau dacă se întâmplă asta să reacționăm și să reușim să-i blocăm. Astăzi am lucrat puțin, s-ar putea să schimb un pic sistemul în funcție de starea terenului și a jucătorilor” afirmă Mircea Rednic.

„Obiectivul nostru este și Cupa, vrem să reușim măcar ce s-a făcut anul trecut”

Cele două echipe s-au întâlnit în ultimul meci disputat de UTA la Arad în această toamnă și a rezultat un joc urât, încheiat la egalitate: 0-0. Un rezultat asemănător ar însemna eliminare pentru arădeni din competiția în care a ajuns până în semifinale ediția precedentă. Iar experimentatul tehnician al „roș-albilor” promite ceva surprize pentru confruntaea de mâine seară.

„E ultimul meci din grupă, cunoaștem adversarul, l-am întâlnit în campionat. Obiectivul nostru este și Cupa, vrem să reușim măcar ce s-a făcut anul trecut. Nu va fi ușor, FC Voluntari este o echipă cu multă experiență, cu jucători buni, dar noi venim după o victorie în campionat. Moralul este bun, vom trata cu maximă seriozitate acest meci, sunt convins că vom reuși să câștigăm și să mergem mai departe. Lor le vor lipsi Dumiter, Boboc, Matricardi, dar au soluții și ei. Au lot bun, echilibrat, jucători cu experiență și tineri, dar noi trebuie să câștigăm ca să mergem mai departe. Nu avem altă variantă, așa am pregătit jocul și vor fi și câteva surprize” a mai declarat Mircea Rednic.

S-a întors Cooper din Italia, Luckassen va fi menajat

Oricât ar fi de importantă partida mâine pentru al doilea obiectiv stagional, „Puriul” are tentația să-și odihnească cel puțin trei-patru dintre titulari în vederea disputei de vineri seara, de la Iași. Unul dintre ei ar trebui să fie Luckassen, mai ales că Godberg Cooper s-a întors deja la Arad și s-a și antrenat azi.

Totodată, Ofosu și Freitas încă acuză probleme musculare. În calcule pot intra și jucătorii care nu sunt pe lista LPF, cum ar fi Leidsnam sau Vucenovic, deși al doilea încă acuză probleme medicale.

Reîntâlnire Kovasc – Benga după episodul „Nici câinelui meu nu-i spun aşa!”

Arbitrul momentului în fotbalul românesc o fluieră pe UTA după aproape trei ani! Istvan Kovacs e la centrul partidei din cadrul ultimei etape din Grupa D a Cupei României, dintre „Bătrâna Doamnă” și FC Voluntari, de marți seară (ora 19), de la Oradea.

Arbitrul din Carei se va reîntâlni cu Alexandru Benga, cel care a dat de înțeles că fluierașul i-a spus la un moment dat „marș”. Se întâmpla în disputa de pe 7 februarie 2021, UTA – Hermannstadt 1-1.

„Vă spun sincer, nici câinelui meu nu-i spun aşa. Nu judec maniera de arbitraj a domnului Kovacs, pentru că nu sunt eu în măsură, dar pur şi simplu suntem şi noi oameni, nu suntem câini. Trebuie să avem o interacţiune, să ne respectăm între noi! Dacă sunt momente de tensiune, de irascibilitate în timpul jocurilor, ar trebui să ne ajutăm între noi, nu să sporim această tensiune. Am 31 de ani şi trei copii acasă, dar nu am mai păţit aşa ceva”, spunea atunci fundașul „Bătrânei Doamne”, care e anunțat titular și mâine.

Istvan Kovacs va fi asistat de Alexandru Cerei (Cluj) și Alexandru Vodă (Alba Iulia), în timp ce rezervă e Marius Omuț, din Satu Mare. În camera VAR vor lua loc piteștenii Cătălin Popa și Romică Bîrdeș.

Delegatul de joc vine tocmai din capitală, în persoana lui Mihai Andrieș, iar observator federal e băimăreanul Zoltan Szekely.

 

Publicat: 04 12. 2023, 22:33
Actualizat: 04 12. 2023, 22:34