Mircea Rednic a luat foc după victoria UTA-ei la Buzău: „Nu înțeleg, vom face contestație!”

UTA s-a impus cu 2-1 la Buzău, în fața divizionarei secunde Gloria, în prima etapă a Grupei D a Cupei României Betano, dar Mircea Rednic are și destule motive de nemulțumire. În tendința ultimelor partide oficiale, au făcut o primă repriză slabă și pe fondul introducerii unor jucători care în campionat ar avea statut de rezervă sau încă nu sunt angrenați în echipă, cum e și cazul neamțului Ofosu.

Rednic: „Nu e normal să ne comportăm precum în prima repriză”

„Puriul” a operat trei schimbări la pauză și lucrurile au intrat pe făgașul normal, cu largul concurs al portarului camerunez Haymamba. Brazilianul Freitas (min. 58) și muntenegreanul Vucenovic (min. 75) au anulat golul din prima parte a buzoianului Dumitrache (min. 32).

„Încerc să-mi controlez emoțiile și supărările, dar mai ales în prima repriză chiar am fost supărat pe atitudinea unor jucători. Îi înțeleg și pe ei, pentru că au venit foarte târziu și nu am avut posibilitatea să facem meciuri amicale ca să pot să îi văd și – practic – eu fac selecție cu meciuri oficiale și e mai greu. Eu sunt un tip foarte exigent și ei trebuie să înțeleagă că nu e corect și normal să ne comportăm precum în prima repriză. Am fost dominați de Buzău și, nu numai că au avut posesie, dar au și dat gol și au mai avut încă o ocazie de a înscrie. La 2-0 nu știu ce se întâmpla. La pauză trebuia să schimb, n-aș fi vrut, ținând cont că sâmbătă jucăm cu Voluntari un meci foarte important. E clar că s-a văzut calitatea și jocul nostru a fost mult mai bun. Cupa este un obiectiv și trebuie să ne jucăm șansa, mai ales că acum am înțeles că Tunari s-a terminat cu 1-0 contra Craiovei (n.a. partida s-a terminat la egalitate, 1-1). Dar nu ne interesează neapărat ce fac restul, mai avem două meciuri acasă. În primul rând e un obiectiv al nostru să trecem de grupe și după aia să vedem ce este de făcut”, a spus Mircea Rednic la finalul meciului din Parcul Crâng.

„Nu sunt de acord cu acest format, eu am fost în Belgia”

Altfel, Mircea Rednic nu agreează formatul Cupei României, cu faza grupelor: „Eu nu sunt de acord cu acest format, nu știu de unde e luat, chiar nu îl înțeleg. Nu înțeleg de ce trebuie să complicăm lucrurile. Pentru play-off, play-out sunt și eu de acord, pentru că eu am fost în Belgia și știu ce înseamnă, dispar meciurile aranjate, înțelegeri sau cele ceva mai lejere. Acum nu ai cum să joci lejer, pentru că din moment ce se înjumătățesc punctele, ești în pericol să retrogradezi sau ai șansa să câștigi campionatul. Deci cu asta sunt de acorf, dar cu Cupa, nu”.

Rednic nu e de acord cu suspendarea de trei etape a lui Carp: „E strigător la cer”

Dar, nemulțumirea zilei pentru fostul internațional nu e legată de partida de la Buzău sau de formatul Cupei, ci de suspendarea lui Cătălin Carp. Basarabeanul a luat trei meciuri de suspendare după cartonașul roșu încasat la Botoșani, ca urmare a unui gest antisportiv, dar nu mai grav decât, de exemplu, cel al lui George Cîmpanu, fotbalistul Universității care l-a scuipat pe Dumitrașcu în urmă cu două runde chiar la Arad. Și ambii fotbaliști au primit aceeași sancțiune din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. Asta a remarcat Mircea Rednic la finalul disputei din Parcul Crâng, aflând că nu-l va avea la dispoziție pe Carp nici la partidele cu FC Voluntari și Petrolul Ploiești. Și tot tehnicianul arădenilor susține că UTA va face recurs la decizia de azi.

„Nu înțeleg. Adică un jucător care scuipă, cum a fost jucătorul de la Cluj, ia 3 etape, iar jucătorul nostru care are o ușoară intenție de a lovi adversarul, ia tot trei etape. Ca să nu zic că Ali (n.a. Abeid) pentru același gest pe care l-a făcut Cîmpanu a luat șase etape. Eu nu înțeleg cum se judecă acolo. E clar că noi facem contestație, că nu mi se pare corect, e strigător la cer. Nu am nimic cu jucătorul de la Cuj, că e un fotbalist bun, dar cei care judecă trebuie să fie mult mai atenți. Nu pot să dai aceeași pedeapsă pentru fault de joc și după aia doar l-a mângâiat pe fese”, au fost cuvintele tehnicianului „Bătrânei Doamne”.

Delegația utistă a plecat imediat după meciul de la Buzău spre București, unde, în jurul orei 22 avea cursa aviatică spre Timișoara. De joi, arădenii pregătesc confruntarea cu FC Voluntari, de sâmbătă, de la ora 14,30, de pe arena „Francisc Neuman”, din cadrul etapei a 11-a a SuperLigii.

Publicat: 27 09. 2023, 23:47