„Meciul anului”! CFR și ASA speră să-și salveze sezonul cu o calificare din semifinala insolventelor

  • Atât clujenii, cât și mureșenii au mai rămas doar cu speranța Cupei după sezonul dezamăgitor din Liga I.
  • Pe lângă miza oferită de finala competiției knock-out, CFR vrea să aratea că merita în play-off, iar ASA să ajungă în finală cu Dinamo, pentru a se revanșa față de arbitrajul din campionat.


Pentru două echipe aflate în insolvență, Cupa României e văzută drept „colacul de salvare”, într-un sezon pe care ar dori să-l uite cât de curând. Pentru CFR, ar fi un trofeu la care visează din 2012, de când n-a mai deschis vitrina cu trofee a clubului. Meciul de joi seara este șansa de a ajunge într-o finală nesperată într-un sezon al depunctărilor. ASA – CFR a fost 0-0, în tur. „Vrem să ne calificăm și să mergem în finală. Știm că va fi un meci dificil, pentru că Târgu Mureș este o echipă bună și nu va fi ușor, dar dacă jucăm cum știm, ca și în ultimul meci, avem șanse mari să ne calificăm. Știm că depinde de noi. Este cel mai important obiectiv pentru noi. Ar fi foarte important să câștigăm acest trofeu, în acest an. Toți ne dorim asta. Când începi sezonul acesta este scopul”, a spus mijlocașul Davide Petrucci.

Cristi Bud, cel mai bun marcator în 2016 pentru CFR, are și un vis personal legat de finala Cupei. „Îmi doresc să câștigăm trofeul și să-l pun pe fiul meu, Milan, în cupă. Vrem să arătăm că meritam să rămânem în primele 6. Va fi foarte greu, pentru că și ei vor să-și salveze sezonul”, a spus Bud.

„Cel mai important meci”

La fel ca și rivalii de la CFR, mureșenii consideră meciul de joi seara drept întâlnirea anului. „Este cel mai important meci pentru noi din această primăvară, deoarece avem posibilitatea de a juca o finală, iar acest lucru nu se întâmplă oricând”, a spus antrenorul echipei care vrea să salveze un sezon în care clubul a intrat în insolvență. „Este cel mai important meci, mai ales în acest context. O calificare în finală ne-ar da posibilitatea, oarecum, de a mai șterge din imaginea mai puțin plăcută, cu ceea ce s-a întâmplat cu ASA în acest sezon”, spune directorul sportiv Daniel Stanciu. Ideea de „meci al sezonului”  e consolidată și de Nicolas Gorobsov. „Este clar cel mai important meci pentru noi, pentru că ne putem califica în finala Cupei. Ne dorim să facem un meci bun și suntem obligați să marcăm un gol, dacă dorim să ne calificăm în finală”, a declarat jucătorul argentinian.

„Vrem revanșa cu Dinamo. Arbitrajul mi-a lăsat un gust amar”

Daniel Stanciu ar vrea o finală cu Dinamo. Spune că l-a deranjat arbitrajul de la jocul din campionat și vrea să răzbunare. „Îmi doresc să jucăm cu Dinamo. Ce s-a întâmplat la ultimul meci, cel de duminică, mi-a lăsat un gust amar, mă refer în primul rând la arbitraj. În postura de conducător nu pot să trec peste maniera de arbitraj de la acest meci și sper ca la următoarele jocuri, deosebit de importante, Comisia Centrală de Arbitri să nu mai facă experimente și să delege arbitri care au evoluat destul de puțin în ultimul sezon”, spune Stanciu.

Bătăi de cap cu fundașul central

Mutu și Ciorceri vor trebui să improvizeze în apărare. Fundașii centrali titulari, Marius Constantin și Balaur, nu vor juca împotriva CFR-ului. Primul e accidentat, iar al doilea suspendat. Astfel, alături de Ivan Gonzalez, Sergiu Muth este singurul fundaș central disponibil, dar acesta n-a evoluat în acest sezon. Velayos sau Matei ar putea fi, astfel, reprofilați ca fundași centrali. „În ciuda faptului că avem și ceva indisponibilități, cred că avem șansa de a ne califica”, a spus George Ciorceri.

1 gol s-a marcat în cele 3 întâlniri dintre CFR și ASA, în actualul sezon, 1-0 în Gruia, în returul din sezonul regulat

 

Publicat: 20 04. 2016, 16:26
Actualizat: 20 04. 2016, 16:27