Prima victimă la UTA, după eșecul rușinos de la Filiași din Cupa României!

marius tomozei trimis la echipa a doua uta arad
Vezi galeria foto - 4 poze

UTA a fost surpriza nă plăcută a fazei 16-imilor de finală ale Cupei României. Echipa arădeană a fost singura prim divizionară eliminată din competiție de o echipă de Liga 3-a (ACSO Filiași), în timp ce „lanterna” Academica Clinceni a clacat, totuși, pe terenul divizionarei secunde, FC Buzău.

Mioveni, Botoșani, Farul și CFR Cluj sunt celelalte echipe de Liga 1 care nu continuă în Cupă, dar ele au fost scoase din joc tot de formații din elită.

La finalul meciului de la Filiași, Laszlo Balint a spus răspicat că cel puțin doi dintre jucătorii săi vor plăti cu excluderea din lot.

Prima victimă la UTA, după eșecul rușinos de la Filiași din Cupa României

Prima decizie luată de comun acord este trimiterea la echipa a doua, respectiv la cea de juniori Under 19 a clubului, a lui Marius Tomozei.

Fundașul dreapta a și fost schimbat la pauza meciului de la Filiași pentru lipsă de implicare, dar Balint a mai avut ceva „meciuri” și în trecut cu elevul său.

„UTA reprezintă Aradul și ce s-a întâmplat astăzi este o rușine și pentru Arad. Eu sunt responsabil pentru tot ce s-a întâmplat astăzi, dar 100% lucrurile nu vor rămâne așa. Responsabilitatea jucătorilor nu poate să fie diluată sau să dispară în aer. Au și ei obligații, nu numai drepturi și, ca atare, categoric se vor lua măsuri, chiar începând din această seară. Sunt niște măsuri pe care trebuie să le discut și cu conducerea. Încă suntem la cald, dar cel puțin două dintre deciziile pe care le-am luat sunt ferme. Nu pot să le spun pentru că trebuie să fie discutate și cu conducerea, acesta este mersul firesc al lucrurilor”, a precizat antrenorul „roș-albilor”, care în această dimineață a avut o scurtă discuție cu Alexandru Meszar, conducătorul  „Bătrânei Doamne”.

La echipa a doua pe o perioadă nedeterminată

Dacă tehnicianul nu-și va reconsidera poziția, în iarnă UTA se va separa de apărătorul care a pus umărul la promovarea în Liga 1 și a fost destul de util și în stagiunea precedentă a Ligii 1.

Este posibil ca cele două părți să se separe chiar mai repede dacă se găsește o cale comună, în sensul achitării a câtorva salarii pentru fotbalistul de 31 de ani originar din București. Deocamdată, „Tomi” a fost trimis la echipa de junior pe o perioadă nedeterminată.

În acest sezon, Marius Tomozei a jucat 107 minute oficiale în Liga 1 și cele 45 de ieri, din Cupă. Doar cu CS U Craiova a fost titular, mai evoluând 14 minute cu FCSB și 24 de minute cu Rapidul. În acest ultim meci a oferit centrarea pe care Hora a preluat-o pe piept și apoi a fost faultat de Dandea pentru penalty-ul de 1-2. În cele din urmă, meciul s-a încheiat la egalitate: 2-2.

Mai urmează un al doilea fundaș?

Cât despre al doilea fotbalist care ar putea să mai fie retrogradat la echipa a doua, lucrurile nu sunt încă clare. Din informațiile noastre, Balint a pus ochii pe un alt fundaș, dar o decizie finală încă nu a fost luată.

De exemplu, Florin Ilie se căsătorește și religios în acest weekend, la Alba Iulia și oricum nu face parte din planurile staffului tehnic pentru meciul cu CFR Cluj, programat duminică seara, de la ora 21:00.

 

Publicat: 24 09. 2021, 15:37