Ivaylo Petev dă vina pe atacanții săi pentru eliminarea Universității Craiova din sferturile Cupei României: „Am avut o singură situație”

Andrei Virgil Ivan si Ionut Alexandru Mitrita in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Dinamo Bucuresti, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 12 noiembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Tehnicianul Universității Craiova se arată nemulțumit de jocul echipei și dă vina pe atacanții săi pentru eliminarea din sferturile Cupei României.

Universitatea Craiova a pierdut dramatic partida cu Oțelul Galați, scor 0-1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Joao Lameira în minutul 114. La finalul meciului, Ivaylo Petev a fost nemulțumit că jucătorii său nu și-au creat mai multe ocazii de gol.

Ivaylo Petev dă vina pe atacanții săi: „Am avut o singură situație clară”

Antrenorul Universității Craiova a vorbit despre jocul prestat de echipa sa împotriva gălățenilor. Acesta a recunoscut că jucătorii săi nu au avut o evoluție bună și și-au creat foarte puține ocazii de a marca. Chiar dacă a fost eliminat din Cupa României, Ivaylo Petev afirmă că nu îi este frică de meciul cu FCSB, care poate fi decisiv pentru șansele oltenilor de a se mai lupta la titlu.

„În general, ne-am creat foarte puține ocazii. Am avut una sau două ocazii. Am făcut o greșeală în prelungiri care ne-a costat. Probabil nu am meritat să continuăm.
Asta e realitatea. Nu putem să dăm timpul înapoi. În plan ofensiv, am făcut foarte puțin. Nu cred că am subestimat-o pe Oțelul, dar am făcut puțin în atac.

Probabil că după aceste meciuri fără înfrângere a rămas în mintea jucătorilor ideea că poate fi mai ușor. Noi suntem vinovați.

Am avut doi fundași cu care am vrut să atacăm. Am creat câteva ocazii. Am avut o singură situație clară. Am vrut să avem mai multe situații. Trebuie să le dăm merite Oțelului că s-au apărat foarte bine.

Nu știu cât de gravă e accidentarea lui Mitriță. Mâine voi afla. O să vedem cine va putea juca cu FCSB. De ce să îmi fie frică? Și ei sunt 11 și noi suntem 11. Mai sunt multe meciuri”, a spus Petev la finalul partidei.

Alex Mitriță s-a rupt și e incert pentru derby-ul cu FCSB

Universitatea Craiova nu a pierdut doar șansa de a câștiga Cupa României ci și pe Alex Mitriță. Mijlocașul a ieșit accidentat de pe teren în prelungiri, după ce a fost lovit de un fundaș advers în minutul 104. Încă nu s-a stabilit dacă accidentarea suferită la gleznă este destul de gravă, dar la cum s-a simțit jucătorul, sunt slabe șansele să evolueze duminică seară.

Publicat: 04 04. 2024, 23:49
Actualizat: 04 04. 2024, 23:51