Eroul lui CFR din meciul cu Rapid se gândește la FCSB! Anunțul făcut imediat după ce a eliminat formația din Giulești din Cupa României

Mario Camora (Malico Paulino Mario Jorge), Funsho Ibrahim Bamgboye si Razvan Sergiu Sava in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si CFR Cluj, din cadrul Cupei Romaniei Betano, desfasurat pe Superbet Arena-Giulesti din Bucuresti, miercuri 6 decembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Răzvan Sava, portarul în vârstă de 21 de ani de la CFR Cluj, a păstrat poarta intactă în timpul meciului cu Rapid și deja se gândește la următoarea partidă.

Meciul dintre Rapid București și CFR Cluj s-a disputat miercuri seară, în Giulești, în cadrul rundei a treia a grupelor Cupei României și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Răzvan Sava, portarul lui CFR Cluj, se gândește deja la meciul cu FCSB, după remiza cu Rapid din Cupa României

După această partidă, Răzvan Sava s-a declarat încântat de rezultatul obținut care a asigurat calificarea grupării din Gruia.

Totuși, bucuria jucătorului este limitată. Acesta a mărturisit că se gândește deja la meciul cu FCSB, programat duminică, 10 decembrie, de la ora 20:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga.

„Am vrut să închid poarta. Sper că mi-am făcut treaba. A fost un meci intens, greu. Suntem fericiți că am făcut egal. Mi-am dat seama la schimbări de rezultat la Alexandria.

Chiar mă bucur că am scos mingea, suntem un grup. Ne ajută calificarea foarte mult. Acum ne gândim la meciul cu FCSB.

Niciun derby nu e ușor. Ne dorim să câștigăm, o să ne antrenăm și vedem ce se va întâmpla.

Este unul dintre obiectivele mele (n.r. să ajungă la echipa națională). Clar, e greu. Moldovan, Radu, Niță, e foarte greu, dar eu încerc să ajung cât mai sus”, a spus Răzvan Sava, după meci.

Căpitanul Mario Camora l-a dat de gol pe Andrea Mandorlini

Mario Camora a dezvăluit că antrenorul lui CFR Cluj a jucat la egal pe finalul partidei cu Rapid, știind că acest rezultat este suficiant pentru o calificare.

„Ştiam dinainte că va fi un meci foarte greu. Un adevărat derby, asta s-a întâmplat pe teren. Un meci cu mare intensitate, păcat pentru suporteri că nu s-a dat gol, dar a fost un meci frumos.

Pe final ştiam rezultatele din celelalte meciuri, din moment ce „Mister” a băgat 5 fundaşi, ştiam că un egal era suficient. Am venit aici cu obiectivul victoriei, dar pe final echipa a fost compactă, agresivă. Am jucat foarte bine şi rezervele au intrat foarte bine în meci.

Am făcut un meci foarte bun, exact la fel ca cel de la Craiova, dar, din păcate, acolo am pierdut. Trebuia să schimbăm ceva, trebuia să dăm fiecare mai mult. Astăzi trebuia să arătăm agresivitate şi asta am făcut. Toată lumea a fost conectată astăzi, sperăm să facem un rezultat bun şi cu FCSB, să ne apropiem de ei”, a spus Mario Camora, după meciul cu Rapid.

Clasamentul Grupei B din Cupa României

1. U Cluj 7 puncte
2. CFR Cluj 5p
3. Rapid București 5p
4. CSA Steaua 4p
5. Alexandria 3p
6. FC Botoșani 0p

În Superliga, CFR Cluj ocupă locul secund, cu 32 de puncte, la cinci puncte în spatele liderului FCSB și la egalitate cu Universitatea Craiova, echipa de pe poziția a treia.

Publicat: 06 12. 2023, 23:02
Actualizat: 06 12. 2023, 23:33