Eroare mare de arbitraj în FC Voluntari – Farul 2-0! Arbitrul Bîrsan, decizie împotriva ilfovenilor

Arbitrul central Marcel Birsan discuta cu fotbalistii voluntareni Vadim Rata, Ricardo Jose Veiga Varzim Miranda, Niculae Roberto Voican si Patricio Martin Matricardi in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Farul Constanta, din cadrul Cupei Romaniei Betano, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, marti 26 septembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Marcel Bîrsan, arbitrul delegat de CCA la meciul FC Voluntari – Farul Constanța, scor 2-0, din Cupa României Betano, a comis o eroare uriașă împotriva ilfovenilor.

Eroare mare de arbitraj în FC Voluntari – Farul 2-0! Arbitrul Bîrsan, decizie împotriva ilfovenilor

FC Voluntari a învins-o pe Farul Constanța în prima etapă din grupele Cupei României Beano, scor 2-0, însă ilfovenii ar fi putut să aibă un gol în plus dacă arbitrul Marcel Bîrsan nu le refuza un penalty.

În repriza a doua a meciului FC Voluntari – Farul Constanța, la scorul de 1-0 pentru gruparea din Ilfov, „centralul” Marcel Bîrsan nu le-a acordat un penalty gazdelor.

În minutul 49 al meciului FC Voluntari – Farul Constanța, la o centrare în careul oaspeților, Gustavo Martins s-a urcat pe Andrei Dumiter în timpul unei sărituri, iar apoi l-a lovit pe fotbalistul ilfovean cu cotul, doborându-l la pământ. Deși s-a afla pe fază, Marcel Bîrsan a lăsa jocul să continue.

Mai mult, decizia lui Marcel Bîrsan nu a fost schimbată nici măcar de arbitri aflați în camera VAR, acolo unde aceștia au avut ocazia să verifice faza la care gazdele au cerut penalty.

Decizia lui Marcel Bîrsan de a lăsa jocul să continue l-a enervat la culme pe Vadim Rață, iar „centralul” i-a arătat fotbalistului formației FC Voluntari cartonașul galben.

Echipele de start de la FC Voluntari – Farul Constanța

FC Voluntari: J. Fernandez – Ricardinho, Matricardi, Andreș, Paz – Voican, Rață, Răduț, Carnat – Dumiter, D. Florea
Rezerve: Vâlceanu, Armaș, Boboc, Bozickovic, Cocian, Sigurjónsson, A. Andrei, A. Niță, Nemec
Antrenor: Ilie Poenaru

Farul Constanța: Buzbuchi – Grosu, M. Popescu, D. Quieros, G. Marins – Vînă, N. Popescu, Borgnino, N. Grigoryan – Rivaldinho, Sali
Rezerve: Aioani, Dussaut, Dănuleasa, Mălăele, Boli, Banu, Andronache, Gustavo Da Costa, I. Cojocaru
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti) / A1: Tunyogi Ferencz (Zalău), A2: Bobe Ionuţ Marius (Bucureşti)

 

Publicat: 26 09. 2023, 21:10