Cupa provincială!

Municipiul Târgu Jiu e în sărbătoare. Biletele la finala de astăzi s-au vândut în câteva minute, suporterii s-au împărțit deja în tabere pro Timișoara sau pro CFR. Cele două finaliste, prin reprezentanții lor, Tony și Artiom Karamian, au încins deja atmosfera.

Ieri după amiată, cei doi au și-au dat întâlnire în centrul orașului, pentru a face o fotografie cu trofeul. Atât Tony, cât și Karamian au străbătut pe jos cele câteva sute de metri care despart hotelurile la care sunt cazate echipele de locul în care a fost expusă Cupa. Au împărțit bezele și autografe admiratorilor și au zâmbit permanent, detașați parcă de tensiunea duelului de astăzi. „N-am emoții, dar vreau să iau Cupa și cu Poli”, a murmurat mijlocașul bănățenilor, care a mai ridicat deasupra capului trofeul acum trei ani, când îmbrăca tricoul Rapidului.
Tony este și mai atașat de Cupă. Doar a câștigat-o anul trecut, când CFR a luat eventul. Aruncă o privire spre adversarul lui din această seară, apoi zâmbește politicos pentru fotografie. Peste câteva ore, zâmbetul va dispărea. Fundașul dreapta al clujenilor va fi adversar direct cu mijlocașul stânga de la Poli. Totuși, înainte de a merge la antrenament, Tony a dat spus: „Cupa se câștigă cu transpirație. Nu ne-o dă nimeni dacă ne plimbăm pe teren!”

Modelul Champions League

FRF a luat exemplul UEFA. Dacă forul european a expus trofeul Champions League la Roma, în fața Colosseum-ului, înaintea finalei Barcelona – Manchester United, federația autohtonă a pus Cupa României în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, trofeul fiind expus și astăzi în aceeași locație între orele 11.00-16.00. Deși Primăria Târgu Jiu a dorit ca acesta să fie așezat în parcul care găzduiește operele lui Constantin Brâncuși, oficialii federației s-au opus. Cupa, din argint masiv în greutate de 9,8 kilograme, este așezată pe un soclu pentru a putea fi văzută mai ușor și este păzită de reprezentanții Poliției Comunitare alături de două manechine.

Publicat: 13 06. 2009, 10:56
Actualizat: 13 06. 2009, 11:30