Cupa, „planul B” la CFR Cluj! Clujenii pot fi în primele zece echipe din Conference League

Dan Petrescu ia mai în serios ca oricând Cupa României, competiție pe care mereu a tratat-o cu rezervele de când antrenează CFR și pe care nu a câștigat-o niciodată. Doar că acesta este anul în care Cupa României poate fi un „colac de salvare” pentru clujeni, în cazul în care CFR nu reușește să câștige titlul.

Cupa, „planul B” la CFR Cluj! Clujenii pot fi în primele zece echipe din Conference League

Așa consideră Dan Petrescu, chiar dacă finanțatorul Varga nu ar fi mulțumit dacă echipa în care investește atât de mult n-ar avea nici măcar o șansă să ajungă în grupele Champions League sau Europa League. „Eu zic că ar fi bine să câștigăm măcar Cupa României, dacă nu campionatul, ca să avem un culoar bun în Europa. E posibil orice în anul acest în campionat”, a spus Petrescu.

Antrenorul știe că în cazul câștigării Cupei, CFR ar fi nu doar cap de serie în toate tururile preliminare, dar și considerată una dintre cele mai bune echipe, înainte de startul grupelor. Asta datorită coeficientului la care echipa lui Petrescu a ajuns în Europa. Site-ul uefa.com anunță că CFR este pe locul 61 în clasamentul coeficienților, de care se ține cont când sunt desemnați capii de serie la tragerile la sorți. CFR depășește Ferencvaros, PAOK sau Leicester și este imediat în clasament după Lille și Monaco

Toate reprezentantele României în Conference League, inclusiv câștigătoarea Cupei, vor intra în competiție din turul 2 preliminar.

Doar zece echipe cu coeficient mai bun, la clasamentele din acest moment 

În acest moment, sunt doar 10 echipe cu un coeficient mai bun decât CFR care se situează în campionatele lor pe locuri ce duc în preliminariile Conference League. Acestea ar putea fi înlocuite de formații cu coeficient mai slab decât CFR, în funcție de rezultatele din finalul competițiilor interne.

Olympiakos este în acest moment pe locul 3 în Grecia, loc de Conference League, dar e la doar 3 puncte de primul loc. Și locul secund din Danemarca ajunge în preliminariile Conference League. FC Copenhaga este pe locul 2, dar la un punct de primul loc.

Fenerbahce este pe locul 2 în Turcia, dar Besiktas este la 2 puncte în spate și stă mai prost decât CFR în clasament.

Sporting Lisabona este și ea mai bine clasată decât CFR și ocupă locul 4 în Portugalia, loc de Conference League. Braga este pe 3, dar ambele au coeficient mai bun decât CFR. Locul 4 din Portugalia intră în competiție în turul 3 preliminar. PSV Eindhoven este o altă echipă de care CFR ar scăpat în tururile preliminare. Chiar dacă pierde lupta pentru locul 3 cu Alkmaar și ultima are coeficient mai bun. Și Ajax poate ajunge pe 3, fiind la egalitate cu PSV și la doua două puncte în fața lui Alkmaar. În play-off vor intra în competiție și locul 5 din Franța, respectiv locurile 6 din Spania, Italia și Germania. Echipele situate pe aceste poziții în actualul moment, Lille, Betis, Atalanta sau Frankfurt sunt și ele peste CFR în clasament. Și Tottenham ar putea ajunge în turul 3 preliminar dacă rămâne pe locul 5 în Premier League.

Toate aceste formații vor putea fi evitate de CFR în tururile preliminare ale Conference League, dacă va câștiga Cupa României.

Echipele clasate pe loc de Conference League, cu coeficient mai bun decât CFR:

Tottenham

Frankfurt

Atalanta

Sporting

PSV

FC Copenhaga

Olympiakos

Betis

Lille

Fenerbahce

Publicat: 06 04. 2023, 15:27