Cu casa închisă? Prețuri mici la bilete pentru sfertul de Cupă dintre CSU și Steaua, ultimul de pe legendarul Ion Oblemenco

Meciul CS Universitatea CraiovaSteaua, din sferturile Cupei României, ultimul de pe Stadionul Ion Oblemenco înaintea începerii lucrărilor de demolare în vederea construirii unei noi arene, are șanse mari să se joace cu casa închisă.

Formația din Bănie a anunțat azi că biletele pentru marele meci se comercializează începând de joi cu prețuri între 5 și 35 de lei.

Conducerea grupării oltene anunță pe site-ul oficial că biletele vor putea fi cumpărare de la casele stadionului, de la magazinul clubului, cât și online, de pe www.biletecsuc.ro.

Prețurile complete ale biletelor sunt:

Peluze – 5 lei

Tribuna a II-a – 15 lei

Tribuna I – 20 lei

Tribuna 0 – 35 lei

Emulația în rândul oltenilor e una imensă înainte de această dispută, mai ales ca urmare a parcursului senzațional al echipei lui Săndoi și Cârțu. În campionat, într-un clasament neoficial al ultimelor 9 etape, oltenii se află pe primul loc, cu 23 puncte; campioana Steaua a adunat doar 22.

  • Echipa CS Universitatea Craiova întâlnește la 4 decembrie, de la ora 20.30, pe Stadionul Ion Oblemenco, formația Steaua, într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana.
Publicat: 26 11. 2014, 16:55
Actualizat: 26 11. 2014, 16:56