Brașovenii au gânduri mari în 2010:** „Vrem Cupa!”

Mijlocașul formației FC Brașov, Marian Cristescu, a declarat,
luni, că își dorește ca în 2010 echipa brașoveană să joace finala
Cupei României și să o și câștige, transmite corespondentul
MEDIAFAX.

„Pentru 2010 îmi doresc, în primul rând, să fiu ferit de
accidentări. Sper să joc mai mult și să marchez mai multe goluri
pentru a ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele. Este
important să începem returul cu dreptul și obținem calificarea în
finala Cupei României. Pentru mine ar fi prima finală din cariera
și îmi doresc enorm de mult să câștig acest trofeu. În semifinale
aș prefera să jucăm cu Dinamo, pentru că mi se pare cel mai
accesibil adversar. Atât Vasluiul, cât și CFR Cluj mi se par mai
puternice după jocul prestat în 2009”
, a spus
Cristescu.

Fotbalistul este de părere că echipa CFR Cluj pornește cu prima
șansă la titlu în actuala ediție de campionat, una catalogată de el
ca fiind „nebună”. „Avem parte de un campionat nebun, în
care totul este posibil. Cred că titlul se va decide în ultimele
etape, pentru că acest sezon mi se pare cel mai echilibrat din
ultimii ani. CFR Cluj cred ca are prima sansa la titlu, tinand cont
ca are un lot valoros si omogen. Urez tuturor suporterilor
sărbători fericite și sănătate”
, a declarat Marian
Cristescu pentru site-ul oficial al clubului.

În turul campionatului, Marian Cristescu a fost folosit în 10
meciuri ale formației FC Brașov și a marcat un gol, în partida din
deplasare cu Gaz Metan Medias, scor 1-1.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 28 12. 2009, 16:05
Actualizat: 28 12. 2009, 16:08