Astra – Voluntari e finala Cupei României! Ilfovenii joacă pe 27 mai, la Ploiești, pentru primul trofeu din istoria clubului, după 0-0 în returul cu CS U Craiova

  • Astra și Voluntari vor disputa finala Cupei României pe 27 mai, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”. 
  • Voluntariul este în fața celei mai mari performanțe din istoria clubului înființat în 2010.

Cunoaștem cele două echipe care vor juca finala Cupei României. Astra și Voluntari vor juca pentru trofeu, după ce ilfovenii s-au calificat în detrimentul Craiovei, cu 1-0 la general.

Învingătoare cu 1-0 în meciul tur, FC Voluntari a remizat, 0-0, în returul semifinalei cu CS U Craiova, în meciul jucat pe sinteticul de la Chiajna. Claudiu Niculescu și-a văzut interesul, a practicat un joc foarte prudent, iar elevii săi au reușit să se apere corect în fața unei formații a oltenilor care nu a reușit să găsească drumul spre gol, în ciuda unor ocazii destul de bune pe care le-a avut în prima parte a meciului.

Ilfovenii ating, astfel, cel mai înalt punct de la înființarea clubului, în 2010, urmând să joace contra Astrei, la Ploiești, pentru primul trofeu din palmares.

FC Voluntari – CS U Craiova 0-0 (1-0 la general), în returul semifinalelor Cupei României.

  • FC Voluntari: Balauru – Maftei, Balaur, Spahija, Cazan – C. Lazăr, Novac – Căpățână, Marinescu, Popadiuc – Ad. Bălan
  • CS U Craiova: Calancea – Dimitrov, KeliÇ, Screciu, R. Petre – Băluță, Zlatinski, Gustavo – Burlacu, Ivan, Măzărache

22:20 FINAL DE MECI LA CHIAJNA! Moment istoric pentru FC Voluntari, care se califică în prima finală a Cupei României din istorie.


22:13 Ilfovenii au fost aproape de a rezolva calculele calificării în finala Cupei României, dar numai câțiva centimetri i-au lipsit lui Marinescu pentru a marca unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului. Mijlocașul l-a văzut ieșit din poartă  pe Calancea, l-a lobat de la 30 de metri, dar mingea a trecut foarte puțin pe lângă bara din dreapta. 


22:06 Schimbări la Voluntari. Ivanovici este introdus în locul lui Căpățână, în timp ce Curelea i-a luat locul lui Bălan. În a doua repriză, oltenii nu s-au apropiat periculos de poarta lui Balauru. Totuși, un gol marcat acum de Craiova ar duce meciul în prelungiri. 


21:44 Ocazii de ambele părți în startul reprizei secunde. Marinescu și Gustavo au șutat din poziții identice, de la 25 de metri, dar Calancea, respectiv, Balauru, au reținut în doi timpi. 


21:37 A început repriza secundă. Mulțescu a mutat la pauză și l-a introdus pe Fajic în locul lui Măzărache. 


21:22 PAUZĂ‚! FC VOLUNTARI – CS U CRAIOVA 0-0, scor la care oltenii ratează calificarea în finala Cupei României. 


21:10 Avem parte de o partidă „vie” la între Voluntari și CS U Craiova cu ocazii de ambele părți. Momentan scorul a rămas neschimbat, dar ambele echipe au avut ocazii importante de a deschide scorul. Bălan a fost cel care a ratat de puțin ținta, după ce a reluat spectaculos, din prima, o centrare venită de pe partea dreaptă, dar mingea s-a scurs puțin pe lângă poartă. 


20:53 Ocazie uriașă pentru olteni pentru a egala situația la general. Burlacu ia o acțiune pe cont propriu, pe partea stângă, intră în interior și trage de la 25 de metri. Mingea se încăpățânează să intre în poartă, după ce a lovit ambele bare ale porții lui Balauru. 


20:42 Problemele fanilor olteni la intrarea pe stadionul din Chiajna au fost rezolvate în cele din urmă, după ce organizatorii au le-au dat liber de a intra în peluza rezervată oaspeților. Pe teren, Voluntariul pare că încearcă să conserve rezultatul de 1-0 din tur, printr-un joc prudent, în timp ce oltenii s-au apropiat cu greu de poarta lui Balauru până în acest minut al meciului. 


20:32 A început returul semifinalelor Cupei României cu un avantaj minim luat de FC Voluntari în turul de la Turnu Severin. În primul „11” al Craiovei și-au făcut apariția, în această seară, Petre și Burlacu, în timp ce pe banca tehnică se regăsesc câțiva juniori. 


Astra s-a calificat în finala Cupei României, iar în această seară giurgiuvenii își vor afla adversarii din ultimul act al competiției. Craiova merge la Voluntari în încercarea de a surmonta deficitul de un gol înregistrat în tur. În prima manșă a semifinalelor, FC Voluntari s-a impus cu 1-0.

După ce și-au ratat șansa la un trofeu în campionat, oltenii speră să salveze sezonul prin intermediul Cupei României. Echipa lui Mulțescu a câștigat ultimele patru meciuri de campionat contra ilfovenilor, iar Craiova a înscris nu mai puțin de 11 goluri fără a primi vreunul.

Publicat: 18 05. 2017, 22:47
Actualizat: 18 05. 2017, 22:48