A luat pastile ca să poată dormi după golul vieții!** ‘Bruce Lee’ Antal a revăzut foarfeca de zece ori: „Doar în filme am văzut așa ceva”

Pedepsit în urmă cu ceva timp cu o retrogradare în Liga a III-a, Liviu Antal a revenit în forță la prima echipă. A ratat marți seara un penalty, când nimeni nu se aștepta, însă după câteva clipe a reușit o execuție decupată parcă din filmele cu Bruce Lee. Mijlocașul de 22 de ani al Oțelului povestește în continuare cum a practicat judo în copilărie și cum a luat pastile ca să poată adormi după emoțiile golului marcat.

Liviu, n-am să te întreb ce-ai simțit când a intrat mingea în poartă, ci cum ți-a trecut prin cap să lovești astfel balonul?
(râde) Pur și simplu, a fost pe moment, mai ales după centrarea venită de la Penaru’ (n.r. – așa i se spune lui Marius Pena). Doar e colegul meu de cameră, ne știm foarte bine.

Stai așa, multă lume n-a mai văzut un asemenea gol, însuși colegul tău, Gabi Paraschiv, a afirmat că numai în filme pot fi remarcate așa capodopere…
Cinstit, îmi mai iese când joc tenis de picior, o dată pe săptămână. Cam tot așa, execuție în aer. Mi-a zis Para că numai în filme a văzut așa gol, dar am crezut că mă ia la mișto. Toată lumea mi-a zis că a fost ceva nemaipomenit. E drept că mie în primă instanță nu mi s-a părut cine știe ce!

Înainte de a înscrie, ai ratat lovitura de la 11 metri. Pentru siguranța ta și a echipei, ai fi preferat să fie gol în primă fază?
Da, normal. Chiar nu mă așteptam să ratez penalty-ul, dar, dacă așa a fost să fie, mă bucur că ne-a ieșit. Trebuie să fim concentrați și la meciurile următoare, vor veni partide tot mai grele.

„Am revăzut golul de zece ori la tv!”

Ai practicat vreun sport de contact în copilărie? Execuția asta parcă e decupată din filmele cu Bruce Lee.
(râde, îi place comparația) Am văzut și eu golul la TV de vreo zece ori. Nu puteam să mă culc înainte de a-l analiza bine, nu? Am făcut judo când eram copil, dar asta n-are nicio treabă cu foarfeca de marți seară. Sunt eu mai subțirel și elastic, de-aia mi-a ieșit. Sper să mai dau așa, de fapt pot să marchez și cu spatele. Când vrea Dumnezeu să intre, intră și gata!

A luat pastile ca să adoarmă

Ce-ai făcut după meciul încheiat cu nebunia asta de gol?
Ce să fac? Am rămas în cantonament, dar nu puteam dormi. Am luat pastile ca să mă odihnesc. A fost nebunie și pe telefon: apeluri de la multe persoane, SMS-uri, ca după un gol.

Liviu, s-a trecut peste perioada în care ai fost trimis la echipa a doua? Consideri că astfel ți-ai răscumpărat greșeala?
De fiecare dată aștept să mi se ofere șansa de a juca. Și vreau să-mi fac datoria, atâta tot. Mă bucur că am putut ajuta echipa să mergem în sferturile de finală ale Cupei. Ce-a fost a trecut, nu vor mai exista probleme.

Mi-a zis Para (n.r. – Paraschiv) că numai în filme a văzut așa gol, dar am crezut că mă ia la mișto. Toată lumea mi-a zis că a fost ceva nemaipomenit
Liviu Antal, mijlocaș Oțelul

Publicat: 27 10. 2011, 09:33
Actualizat: 27 10. 2011, 09:35