Un star de la Campionatul Mondial e însurat cu o româncă! Cu ce se ocupă tânăra care a mers în Qatar să-și susțină soțul | GALERIE FOTO

Axel Witsel (33 de ani), fotbalistul care joacă pentru naționala Belgiei la Campionatul Mondial din Qatar, este însurat cu o româncă.

Axel Witsel, unul dintre veteranii din echipa națională a Belgiei, are parte de susținerea soției sale la turneul final care are loc în Qatar.

Chiar dacă Axel Witsel este cunoscut de majoritatea microbiștilor pentru evoluțiile sale de la naționala Belgiei,  Borussia Dortmund, Benfica Lisabona și Standard Liege, foarte puțini cunosc faptul că inernaționalul belgian este însurat cu o româncă.

Un star de la Campionatul Mondial e însurat cu o româncă! Cu ce se ocupă tânăra care a mers în Qatar să-și susțină soțul

Rafaella Szabo Witsel (32 de ani), soția fotbalistului echipei naționale a Belgiei, are și cetățenie maghiară, dar are rude în zona Brașovului. Chiar dacă a crescut în Belgia, la Liege, Rafaella a venit de nenumărate rânduri în România pentru a-și vizita neamurile de la Brașov.

Rafaella Szabo și Axel Witsel sunt împreună de peste 10 ani, din perioada în care fotbalistul evolua pentru Standard Liege. Mai mult, tânăra româncă i-a dăruit fotbalistului care s-a transferat în vară la Atletico Madrid trei copii.

Chiar dacă soțul ei câștigă milioane de euro din fotbal, Rafaella Szabo a vrut să aibă propria afacere de care se ocupă de la distanță. Tânăra are un studio foto în Liege și nu îl neglijează chiar dacă acum locuiește la Madrid.

Chiar dacă cei trei copii ai cuplului sunt încă mici, Rafaella a zburat până la Doha pentru a fi alături de Axel Witsel pe parcursul Campionatului Mondial din Qatar, acolo unde Belgia nu o duce foarte bine.

Belgia, condamnată să învingă Croația pentru a merge în optimile Campionatului Mondial

Selecționata „Diavolilor Roșii” este condamnată în ultima rundă a fazei grupelor să câștige duelul cu vicecampioana mondială Croația, dacă dorește să meargă în optimile de finală ale Campionatului Mondial.

Partida dintre selecționata Belgiei și cea a Croației este programată pe 1 decembrie, ora 17.00, iar meciul se poate vedea la TV pe TVR 1, dar și Live Video Online pe www.prosport.ro.

Publicat: 28 11. 2022, 18:02