Starul naționalei Angliei i-a scos din sărite pe colegii de la Borussiei Dortmund: fotbaliștii s-au săturat de „aerele de vedetă” ale adolescentului Jude Bellingham!

Coechipierii lui Jude Bellingham, de la Borussia Dortmund, nu mai suportă „gesturile lipsite de respect” făcute de internaționalul englez și atmosfera din vestiarul galben-negrilor are de suferit din această cauză.

Mijlocașul de doar 19 ani va lua parte alături de naționala Angliei la Cupa Mondială din Qatar 2022.

Bellingham speră să prindă un transfer răsunător după Campionatul Mondial, cu Real Madrid și FC Liverpool în luptă directă pentru semnătura internsa.

Starul Borussiei Dortmund, Jude Bellingham, este criticat de colegii săi pentru atitudinea pe care o are

Conform presei din Germania, familia lui Jude Bellingham forțează transferul internaționalului englez prin solicitările de oferte pe care le-a făcut către granzii Europei, Real Madrid, Liverpool, Manchester City și Chelsea Londra.

Tabloidul Bild susține că „gesturile lipsite de respect făcute de Bellingham” în repetate rânduri i-au enervat teribil pe coechipierii săim după ce Borussia Dortmund a ieșit din zona Champions League, în urma a două înfrângeri consecutive în Bundesliga, chiar înaintea pauzei competiționale prilejuite de CM2022 din Qatar.

Bellingham este al treilea căpitan al Borussiei Dortmund și împreună cu vice-căpitanul Mats Hummels este considerat printre cei mai vocali și mai critici lideri din vestiarul galben-negrilor, lucru care a contribuit din plin la stricarea atmosferei în interiorul echipei de pe Westfalenstadion.

Și speculațiile despre transferul lui Bellingham au afectat armonia din lotul Borussiei Dortmund, iar în acest moment echipa lui Edin Terzic este mai aproape în campionat de locul 13 ocupat de Koln decât de liderul din Bundesliga, Bayern Munchen.

Publicat: 20 11. 2022, 18:00