Selecționerul Poloniei își atacă jucătorii după calificarea în optimile Campionatului Mondial. „Dacă juca pentru Argentina, Lewandowski marca cinci goluri!”

Poland's head coach Czeslaw Michniewicz directs his team during the World Cup group C soccer match between Poland and Argentina at the Stadium 974 in Doha, Qatar, Wednesday, Nov. 30, 2022. (AP Photo/Natacha Pisarenko)
Vezi galeria foto - 4 poze

Czeslaw Michniewicz, selecționerul echipei naționale a Poloniei, își atacă jucătorii după calificarea în optimile Campionatului Mondial din Qatar.

Echipa națională a Poloniei a fost învinsă de Argentina, scor 0-2, în etapa a 3-a din Grupa C, însă cele două selecționate s-au calificat împreună în optimile competiției.

După înfrângerea suferită de Polonia cu Argentina, Czeslaw Michniewicz și-a criticat jucătorii. Singurul care a scăpat a fost Robert Lewandowski, starul lui Barcelona despre care selecționerul Poloniei a făcut o declarație surprinzătoare.

Selecționerul Poloniei își atacă jucătorii după calificarea în optimile Campionatului Mondial

Czeslaw Michniewicz susține că Robert Lewandowski ar fi marcat cinci goluri dacă juca pentru Argentina, în timp ce Messi nu ar fi reușit să își treacă numele pe tabela de marcaj. Selecționerul Poloniei arată cu degetul către elevii săi pentru că nu l-au ajutat pe fotbalistul Barcelonei.

„Lewandowski a fost foarte implicat în joc, dar nu a fost ajutat să marcheze. Dacă Messi juca pentru noi, iar Lewandowski pentru Argentina, Messi nu ar fi marcat, iar Lewandowski ar fi înscris cinci goluri. Însă nu i-am oferit mingi. Robert este un mare atacant şi ne aşteptăm să marcheze mereu, dar nu a avut ocazia să facă acest lucru”, a declarat Czeslaw Michniewicz, selecționerul echipei naționale a Poloniei.

„Le-am spus să profite. Speram să rămânem şi nu trebuie să ne facem bagajele. Jucăm din nou duminică, nu ne luaţi această bucurie. Franţa este foarte puternică. Are o generaţie fantastică, cu jucători fantastici. Au un joc dinamic, rapid, cu calităţi fizice deosebite. Toţi cei care înfruntă Franţa au probleme, le vom avea şi noi. Mi-ar plăcea să văd un duel Franţa – Brazilia, dar va trebui să învingă mai întâi Polonia”, a adăugat Czeslaw Michniewicz.

Pentru echipa națională a Poloniei urmează partida cu Franța din optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, duminică, 4 decembrie, ora 17.00, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe TVR 1.

Publicat: 01 12. 2022, 14:41