Mihai Stoica a găsit soluția pentru Karim Benzema, atacantul care ratează Campionatul Mondial din cauza unei accidentări musculare: „Nu înțeleg, de ce nu face asta?”

France's Karim Benzema during the UEFA Nations League soccer match between France and Denmark at the Stade de France in Saint Denis near Paris, France, Friday, June 3, 2022. (AP Photo/Jean-Francois Badias)
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Stoica a găsit soluția pentru Karim Benzema, atacantul care ratează Campionatul Mondial din cauza unei accidentări musculare.

Oficialul celor de la FCSB a sugerat că deținătorul Balonului de Aur ar fi trebuit să se trateze la celebra Marijana Kovacevic, cea care a vindecat în timp record mulți fotbaliști importanți la nivel mondial, dar și de-ai roș-albaștrilor, inclusiv pe parcursul acestui sezon.

Stoica a oferit exemplul lui Alexis Sanchez, atacantul lui Marseille, care a suferit mai multe accidentări musculare de-a lungul timpului și a apelat la vraciul din Serbia.

Mihai Stoica a găsit soluția pentru Karim Benzema, atacantul care ratează Campionatul Mondial din cauza unei accidentări musculare

Managerul general de la FCSB a dezvăluit că mai mulți jucători de la vicecampioana României s-au întâlnit cu fotbalistul chilian la cabinetul Marijanei Kovacevic, pe parcursul ultimilor ani.

„Benzema dacă are leziune musculară, nu înţeleg, de ce nu merge la Marijana? De ce nu se duc acolo şi nu se fac bine? De ce sa nu îi dea voie clubul? Sánchez (n.r. – Alexis Sanchez, fotbalistul lui Olympique de Marseille) era acolo mereu, am avut noi jucători care s-au întâlnit cu el”, a precizat Mihai Stoica, conform Orange Sport.

Prezent alături de Mihai Stoica în studio, Basarab Panduru i-a oferit replica oficialului roș-albaștrilor și a explicat că există posibilitatea ca Real Madrid să nu-i permită lui Benzema să se trateze la Marijana Kovacevic.

De-a lungul anilor, au existat diferite controverse despre metodele folosite de aceasta pentru a-i trata pe fotbaliști, iar mulți susțin că acestea nu ar fi cele mai convenționale.

„De ce nu merge la Marijana? Că nu il lasă clubul probabil. Nu înseamnă că e bine sau nu e bine dacă mergi la ea… Dar înseamnă că nu merg de la anumite cluburi pentru că nu li se permite!”, a adăugat fostul internațional, Basarab Panduru, potrivit aceleiași surse.

Publicat: 22 11. 2022, 10:09
Actualizat: 22 11. 2022, 10:09