Marius Mitran a tranșat disputa: Messi sau Maradona? „El a reinventat fotbalul!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Editorialistul ProSport Marius Mitran spune că nu există termen de comparație între Lionel Messi și Maradona.

Echipa națională a Argentinei s-a făcut de râs în primul meci de la Cupa Mondială din Qatar, după ce a pierdut cu 2-1 în fața Arabiei Saudite.

Acest meci a reaprins disputa „Messi sau Maradona”, iar editorialistul ProSport Marius Mitran spune că actualul fotbalist nu se poate ridica la nivelul predecesorului său din naționala Argentinei.

Marius Mitran a tranșat disputa: Messi sau Maradona? „El a reinventat fotbalul!”

Marius Mitran a vorbit, la ProSport Live, despre Lionel Messi și Diego Armando Maradona, fiind de părere că fostul jucător a reușit să revoluționeze fotbalul după momentul transferului la Napoli.

„Drama nesfârșită a Argentinei sub conducerea lui Messi. Mai au încă șanse, sunt la mâna lor, însă semnele sunt că e al cincilea Campionat Mondial cu Messi în teren la care Argentina nu ia trofeul. Aici e o dramă, pentru că vorbim de cel mai mare fotbalist al lumii din ultimele trei decenii.

În opinia mea, după Maradona vine Messi, Maradona e peste toți, oricând. Dacă Messi câștigă titlul cu Argentina anul acesta, o face într-o echipă cu mari jucători, cu nume importante, care au luat Liga Campionilor. În timp ce echipa lui Maradona, cu excepția lui Valdano, avea aproape în totalitate jucători din campionatul intern. Mondialul din ’86 e singurul din istorie care e câștigat de un singur om. El a făcut diferența în toate meciurile, indiferent de presiune, de echipa pe care o avea în față, el făcea o vrajă.

El s-a dus și a devenit legendă la o echipă care până atunci nu exista, la Napoli. Un fel de Pandurii Târgu-Jiu. Este ca și cum Messi sau Ronaldo în vârf de formă, la 24 de ani, s-ar duce la Bologna, și nu doar că ia campionatul, dar anihilează cea mai bună echipă a lumii, spre exemplu astăzi ar fi City sau Bayern. Napoli a luat titlul în campionat cu Milanul lui Arrigo Sacchi. El a reinventat fotbalul. Pe acel Milan, și acel Juve, acel Inter, Maradona le-a scos din competiție de două ori. Nu crede nimeni că dacă Messi s-ar transfera la Bologna ar face acest lucru”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Publicat: 24 11. 2022, 21:55