Gareth Southgate dezvăluie unde a pierdut Anglia meciul împotriva Franței: „Așa se decid astfel de partide!” Ce spune selecționerul despre ratarea lui Harry Kane, arbitraj și viitorul pe banca britanicilor

Gareth Southgate a dezvăluit unde a pierdut Anglia meciul împotriva Franței din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar.

Reprezentativa din Hexagon s-a impus cu 2-1 în fața britanicilor, iar selecționerul în vârstă de 52 de ani susține că un astfel de joc se decide la detalii, iar francezii au avut câștig de cauză de această dată.

Southgate nu consideră că Harry Kane poate fi considerat „țap ispășitor” pentru eliminarea prematură a englezilor, deoarece toată echipa este responsabilă de o înfrângere, iar atacantul lui Tottenham a marcat multe goluri importante pentru națională.

Gareth Southgate a dezvăluit unde a pierdut Anglia meciul împotriva Franței din sferturile de finală ale Campionatului Mondial

Selecționer al Angliei din 2016, Southgate ar putea să nu mai ocupe acest post și după turneul final din Qatar. Antrenorul a precizat că va exista o discuție cu cei din federație pentru a decide care este cea mai bună soluție.

„Cred că prestația noastră ar fi meritat mai mult, dar, bineînțeles, în final, golurile sunt decisive. Le-am spus jucătorilor, nu cred că ar fi putut da mai mult, au jucat foarte bine în fața unei echipe de top. Au fost niște detalii care au decis în final rezultatul. Dar cred că felul în care au progresat ca și grup pe durata acestui turneu este formidabil.

Aș prefera să discut despre jucătorii noștri, nu despre arbitraj. Felicitări Franței, au făcut un joc foarte bun, iar noi am reușit să ne batem cu șanse reale cu o echipă extraordinară.

Câștigăm și pierdem ca o echipă, am încasat două goluri, am și ratat câteva șanse. (n.r. – Harry Kane) El a fost incredibil pentru noi și ne-am bazat mereu pe el în multe situații, n-am fi fost aici fără golurile pe care el le-a marcat.

Cred că în astfel de meciuri la nivel înalt, sunt multe ocazii, în majoritatea momentelor am dominat, este un joc care se decide la detalii. Am fost aici pentru a încerca să câștigăm turneul, am crezut că putem, și cred că în această seară am arătat în fața campioanei en-titre că eram capabili să facem acest lucru.

După acest turneu vom sta și vom reflecta și o să vedem ce decizie va fi luată”, a declarat Gareth Southgate, după eșecul cu Franța.

Publicat: 11 12. 2022, 00:04
Actualizat: 11 12. 2022, 00:05