Fotbalistul care a făcut spectacol la Campionatul Mondial din Qatar l-a cucerit pe Gennaro Gattuso: „A trecut mult timp de când nu am mai văzut un jucător ca mine!”

Valencia CF head coach Gennaro Gattuso Valencia CF v FC Barcelona, La Liga Santander football match, Mestalla Stadium, Valencia, Spain - 29 Oct 2022,Image: 734600364, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

Gennaro Gattuso a fost impresionat de Sofyan Amrabat, mijlocașul Marocului care a făcut spectacol la Campionatul Mondial din Qatar.

Italianul în vârstă de 44 de ani, aflat în acest moment pe banca celor de la Valencia, a precizat că marocanul se pliază perfect pe stilul pe care îl practica și el în perioada de jucător activ.

Gattuso susține că Amrabat, la 27 de ani, posedă aceleași calități pe care le avea fostul mijlocaș al lui AC Milan la aceeași vârstă.

Gennaro Gattuso a fost impresionat de Sofyan Amrabat, mijlocașul Marocului care a făcut spectacol la Campionatul Mondial din Qatar

„A trecut mult timp de când nu am mai văzut un jucător ca mine, dar l-am văzut la Cupa Mondială: Sofyan Amrabat. M-a impresionat foarte mult, seamănă cu mine la 27 de ani”, a spus Gattuso, într-un interviu acordat pentru AS.com. 

În trecut, antrenorul italian s-a arătat interesat de a-l achiziționa pe internaționalul marocan.

Sofyan Amrabat, Maroc

Totul se întâmpla în anul 2019, pe când Gattuso era „principal” la Napoli, iar Amrabat era sub contract cu Club Brugge, însă evolua la Hellas Verona, sub formă de împrumut.

  • 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Sofyan Amrabat, conform Transfermarkt.com

  • 20 de meciuri a adunat în acest sezon marocanul în tricoul Fiorentinei, fără să înscrie sau să ofere vreun assist

Sofyan Amrabat a fost inclus de FIFA în cel mai bun prim „11” de la Campionatul Mondial

În urma prestațiilor excelente de la Campionatul Mondial din Qatar, Sofyan Amrabat a fost „titularizat” de către FIFA în cea mai bună echipă a turneului final.

Alături de el, și-au mai făcut loc în formație conaționalii Achraf Hakimi și Romain Saiss, dar și superstaruri precum Leo Messi, Kylian Mbappe sau Luka Modric.

Portar: Dominik Livakovic (Croația).

Fundași: Achraf Hakimi (Maroc), Romain Saiss (Maroc), Josko Gvardiol (Croația), Marcos Acuna (Argentina).

Mijlocași: Enzo Fernandez (Argentina), Sofyan Amrabat (Maroc), Luka Modric (Croația).

Atacanți: Bukayo Saka (Anglia), Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța)

Publicat: 25 12. 2022, 21:27
Actualizat: 25 12. 2022, 21:29