Basarab Panduru, explicații după ce Harry Kane a ratat al doilea penalty din meciul Anglia – Franța: „Nici poarta aia nu mai e atât de mare”

Basarab Panduru, explicații după ce Harry Kane a ratat al doilea penalty din meciul Anglia - Franța: „Nici poarta aia nu mai e atât de mare”
Vezi galeria foto - 4 poze

Basarab Panduru a discutat despre penalty-ul ratat de Harry Kane în partida Anglia – Franța, rezultat 1-2, care a trimis naționala antrenată de Didier Deschamps în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar.

După ce a reușit să restabilească egalitatea, tot în urma unei lovituri de pedeapsă, Harry Cane a ratat al doilea penalty primit de naționala Angliei, șutând cu mult peste poarta coechipierului său de la Tottenham, Lloris.

În urma acestui meci, Anglia merge acasă, în timp ce Franța va întâlni Maroc în semifinalele competiției.

Basarab Panduru, explicații după ce Harry Kane a ratat al doilea penalty din meciul Anglia – Franța: „Nici poarta aia nu mai e atât de mare”

După partida din sferturi dintre „Three Lions” și „Cocoșul Galic”, Basarab Panduru a explicat de ce Harry Kane a ratat a doua lovitură de pedeapsă, arătând că nu exista în echipă un executor mai bun de penalty-uri decât jucătorul lui Tottenham.

„Kane trebuia să-l bată şi al doilea penalty, îl bătea şi pe al treilea şi până la al zecelea. După primul penalty ziceai că nu există executant mai bun decât el. Dacă punem contextul, nu trebuia să-l bată nici pe primul. Ştie Lloris cum dai (n.r. – sunt colegi la Tottenham). Ai dat la un metru peste poartă.

Probabil că l-ai văzut cu coada ochiului că s-a aruncat acolo, atunci ai băgat prea mult piciorul sub minge şi s-a dus peste poartă. Dacă-l bătea precum primul, fizic nu putea să ajungă.

De atât timp e tot întâmplare la penalty-uri la englezi? La EURO nu mi-a plăcut cum au ales executanţii, dar aici a fost Kane. Aia e, ce să faci? Explicaţii vor oamenii care n-au făcut fotbal, care cred că dacă doar bagă bani şi trebuie să le şi explici şi de ce pierzi. E fotbal, nu câştigi toate meciurile.

Să-l scoatem pe Kane şi să vedem cine bătea. E cineva care putea? Era cineva avizat care a bătut mai multe penalty-uri decât Kane? E om Kane, nici la penalty nu poţi să zici că acolo vreau să dau şi acolo dau. Nici poarta aia nu mai e atât de mare”,

Campionatul Mondial din Qatar, plin de surprize 

„Campionatul Mondial al surprizelor”, astfel ar fi putut fi numit turneul final din Qatar. În grupe, optimi și sferturile compeție au fost eliminate echipele naționale ale Germaniei, Spaniei, Braziliei și Portugalia, iar în semifinale joacă „anihilatoarea” de formații cu renume, Maroc, care a trimis acasă echipele naționale mari din Peninsula Iberică.

Portugalia lui Cristiano Ronaldo a fost eliminată în optimile competiției de Maroc, surpriza fiind una uriașă pentru fanii fotbalului, care nu se așteptau ca echipa vedetelor antrenată de Fernando Santos să plece acasă atât de devreme în competiție.

Totodată, și Brazilia a fost trimisă acasă de Croația, iar Marocul a produs un șoc atunci când a eliminat Spania.

Publicat: 11 12. 2022, 09:04