Mircea Lucescu a decis că Ianis Hagi e căpitanul României chiar dacă ar reveni Stanciu: „L-am susținut când toată lumea spunea că e doar băiatul lui Gică Hagi”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat că Ianis Hagi va fi noul lider al echipei naționale de fotbal a României.

Fostul antrenor de la Dinamo Kiev a anunțat că fotbalistul lui Alanyaspor va continua să poarte banderola de căpitan.

Mircea Lucescu a decis că Ianis Hagi e căpitanul României chiar dacă ar reveni Stanciu: „L-am susținut când toată lumea spunea că e doar băiatul lui Gică Hagi”

Ianis Hagi a fost căpitanul României în meciurile cu Moldova și Austria. Fotbalistul lui Alanyaspor l-a înlocuit pe Nicolae Stanciu, care a fost indisponibil din cauza unei accidentări.

Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat că Ianis Hagi va fi noul lider al echipei naționale de fotbal a României, cel puțin până Nicolae Stanciu își va reintra în forma de altădată.

„Ianis s-a comportat nu doar ca jucător, ci realmente ca un conducător de joc și un căpitan de echipă. Îl felicit încă o dată, public. (n.r. dacă va fi căpitan tot Ianis Hagi) Cu siguranță.

Dacă vine Stanciu? Vom vedea dacă va juca la nivelul la care să poată să vină. El trebuie să se și refacă, o lună nu se antrenează. Nu că am ceva cu Stanciu, dar după o perioadă atât de lungă de accidentare poți să-l aduci din nou și să-l pui în echipă?

Nu. Mi-l doresc foarte mult, să fie în regulă, campionatul italian să-l facă să crească, să uite perioada de Arabia Saudită și să revină jucătorul pe care-l cunoaștem noi, un căpitan extraordinar.

Dar viața merge înainte, noi trebuie să ne gândim ce punem în loc, cum construim. Țineți cont că în toată perioada în care el a fost în dificultate, în care toată lumea a contestat prezența lui la echipa națională doar pentru că este băiatul lui Hagi, eu am avut încredere, cunoscându-l, analizându-l, și l-am chemat permanent.

Juca, nu juca (n.r. la echipa de club), era la echipa națională. Juca un sfert de oră, o jumătate de oră…Nu a putut juca (n.r. la mijloc) pentru că în poziția aia era Stanciu și era un jucător decisiv pentru echipa națională când era bine pregătit.

În momentul în care s-a accidentat Stanciu, am profitat imediat pentru a-l duce pe el în zona respectivă. Ăsta e postul lui Ianis”, a spus selecționerul echipei naționale de fotbal a României, potrivit Fanatik.

Publicat: 14 10. 2025, 17:17
Actualizat: 14 10. 2025, 17:36