Gazzetta dello Sport a distrus România înainte de tragerea la sorți pentru barajul Cupei Mondiale din SUA 2026: „E orice numai spectaculoasă nu!”

Naționala de fotbal a României își află, joi, adversara din prima manșă a barajului pentru CM 2026. Italienii nu-și fac probleme, considerând că echipa lui Lucescu nu e spectaculoasă.

Prestigioasa publicație italiană transmite că experiența lui Lucescu poate face întotdeauna diferența, dar această echipă a României este orice altceva decât spectaculoasă.

Naționala pregătită de Mircea Lucescu a fost distrusă de Gazzetta dello Sport, înainte de tragerea la sorți pentru barajul CM 2026

Joi, 20 noiembrie, de la ora 14:00, are loc tragerea la sorţi a meciurilor din barajul pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026, organizat de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

Repartizată în a patra urnă valorică, naționala României va da peste Italia, Turcia, Ucraina sau Danemarca. Indiferent de adversară, „tricolorii” vor juca în deplasare meciul din 26 martie.

Publicația italiană Gazzetta dello Sport a analizat posibilele adversare ale formației pregătită de Gennaro Gattuso, iar concluziile sunt cât se poate de clare.

„România intră în playoff-ul Cupei Mondiale în calitate de câștigătoare a unei grupe din Liga Națiunilor. Echipa lui Mircea Lucescu este unul dintre cei mai probabili adversari ai Italiei în semifinale. Man și colegii lui au terminat pe locul 3 în Grupa H, în spatele Austriei și Bosniei, după 4 victorii, o remiză și 3 înfrângeri. Nu s-a mai calificat la turneu de CM din 1998.

Experiența lui Lucescu poate face întotdeauna diferența, dar această echipă a României este orice altceva decât spectaculoasă. Antrenorul de 80 de ani s-a întors pe banca tehnică în 2024.

Prima sa experiență cu naționala datează din 1981. Într-o carieră de aproape 50 de ani, antrenorul român a câștigat o Cupă UEFA cu Șahtior în 2009, opt titluri de campioană, șapte cupe și supercupe ale Ucrainei. De asemenea, a fost dublu campion al Turciei cu Galatasaray și Beșiktaș”, scriu jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.

Italienii se tem de Viktor Gyokeres, nu-și fac probleme cu Irlanda de Nord, dar simt cuburi de gheață pe șira spinării când aud de Macedonia de Nord

Ziariștii susțin că vedeta naționalei României este Dennis Man. Fostul atacant al Parmei s-a transferat la PSV Eindhoven în vară. Jucătorul născut în 1998 nu a fost niciodată marcator: a jucat în 42 de meciuri pentru echipa națională și a înscris 10 goluri, dar poate crea mereu pericol pe benzi.

În ceea ce privește Suedia, altă posibilă adversară a Italiei, aceasta nu prezintă în pericol, iar selecționerul Graham Potter, care a preluat naționala de câteva săptămâni, încearcă cu disperare să reînvie o națiune care pare sortită eșecului.

Tehnicianul și-a făcut un nume prin munca sa excelentă la Brighton, dar a clacat la Chelsea și West Ham. Mult mai mult pericol emană Viktor Gyokeres. După ce a devenit o teroare pentru orice defensivă când a jucat la Sporting (97 de goluri în doi ani), a ajuns la Arsenal, unde are 6 goluri în 14 apariții.

Irlanda de Nord a adunat 3 victorii în 6 meciuri, motiv pentru care a terminat pe locul 3 în grupa preliminară A, după Germania și Slovacia. Participă în play-off ca urmare a traseului bun din Liga Națiunilor.

În urmă cu 3 ani, un gol marcat în minutul 90+3 de fostul jucător al lui Palermo, Trajkovski, a dus la a doua eliminare consecutivă a Italiei în play-off-ul pentru CM. Acum, Macedonia de Nord s-ar putea afla în calea peninsularilor încă din semifinale.

Publicat: 19 11. 2025, 16:35
Actualizat: 19 11. 2025, 16:52