Opinie Mihai Găinușă: Lasere, frate

O nouă modă tembelă face ravagii printre suporterii din Europa:
laserele ațintite spre jucători, arbitri, antrenori. Nici señor
Mourinho n-a scăpat de raza verde în timpul partidei de pe San Siro
cu Milanul. Fiind un domn, don Jose nu i-a trimis pe triștii
lunetiști înapoi la bateriile de origine, ci mesteca în continuare
gumă, imperturbabil.

La noi, în lumea Ursulețului valutar de Pluș, laserul n-a ajuns
încă. Ba din contră, acum vreo câțiva ani, curentul s-a stins de
tot pe stadionul Rapid, absolut din întâmplare. Iar singurele surse
luminoase ațintite spre gazon rămân brichetele și fumigenele. Mai
rău e că nici soarele nu prea‑și mai aruncă razele generoase spre
mocirla întunecată a cooperativei, spre peștera fără fund a
naționalei ratate sau spre grupele negre ale morții în chinuri
europene. Licuricii mai descurcăreți, din ce în ce mai puțini la
număr, sclipesc uneori prin campionate străine. Mai puțin perversul
din Târgul Florenței, care împarte stele verzi ospătarilor. Restul
moliilor fotbalistice se zbat năuce pe lângă farurile de Maybach
sau de dubă a miliției, după caz. De unde să mai vină lumină? De la
flăcăruia anemică a buteliei lui Borcea, mai firavă decât
priceperea Prințului său fără Sceptru, Cristea? De la focul de paie
al fostei Uniri, acum Răspândirea Urziceni? De la rapidiștii care
orbecăie după banii lui Lumânărică de Tort? Sau de la mărfarul lui
Paszkany, care circulă cu luminile pe tampoane stinse
nemțește?
Singurele scântei vin de la Bursucul siderurgist care, cu ceva
pricepere, bate oțelul cât e cald. Dar cu o scânteie nu se vede
luminița de la capătul nopții fotbalistice. Unde strălucesc rece și
etern fermoarul de la ursulețul lui Sandu și felinarul de gardist
al lui Dragomir.

A, și încă ceva. E voie pe stadion cu un mic accelerator de
particule? Să-i îndreptăm raza către Încetul-la-Minte, poate se
grăbește să vândă odată!