Croația este în sferturi, înaintea Germaniei!
Slaven Bilic, nonconformistul antrenor al croaților, a creat o nouă generație care tinde să calce pe urmele celei din 1998.
Acum zece ani, cu Bilic stâlp al apărării, Croația reușea cea mai bună prestație la un turneu final. Locul 3 la Mondialul din Franța. Și toată nebunia a început de la partida din sferturi, cu Germania, câștigată cu 3-0. Nimeni nu-i acorda șanse Croației atunci în fața Germaniei, chiar dacă în prealabil eliminase și România. La zece ani distanță, cu Bilic în rol de antrenor de această dată, Croația arată din nou ca o mare echipă. Conul de umbră în care intraseră după acel podium de vis a luat sfârșit. Victoriile din preliminarii cu Anglia nu au fost întâmplătoare, iar meciul de aseară, cu Germania, deși câștigat la limită, a arătat o națională a Croației cu mult peste „Mannschaft“, una dintre primele două favorite la câștigarea Euro înaintea meciului. Bilic, deși nu este genul care să tacă și să facă, ci mai degrabă să spună ce are de gând și apoi să și pună în practică, poate reface visul croat. Potențial există, șanse sunt, drumul spre sferturi a fost deschis.
"Ne-am crezut prea devreme calificați. Am arătat un fotbal sărac în toate compartimentele" – Michael Ballack, mijlocaș Germania
"Am jucat ceea ce trebuia pentru a bate Germania. Felicit ambele echipe" – Slaven Bilic, selecționer Croația
• a fost doar a treia înfrângere a Germaniei sub comanda lui Joachim Low, în 24 de meciuri
• golul lui Srna a fost al 450-lea în istoria Campionatelor Europene
• echipa aliniată ieri a fost cel mai tânăr „11“ al Croației din istoria participărilor la CE (27 de ani și 138 de zile)