Delirul, cu Christoph Daum și Răzvan Burleanu. Cum a reușit selecționerul german, cot la cot cu domnul președinte, să dea identitate fotbalului din România. Și chiar să-l popularizeze printre indigeni

Când au ajuns în inima Germaniei, în 1945, generalii lui Stalin au topit artefacte de aur vechi de secole, de o valoare inestimabilă, ca să-și facă măciulii la bastoanele lor de mareșali ai Uniunii Sovietice.

Nu era atât o demonstrație de forță a învingătorului, cât un recital al ignoranței dezlănțuite. Comandanții Armatei Roșii, în majoritate covârșitoare niște semianalfabeți alcoolici și violenți care îi repugnau până și „Generalissimului”, erau definiția „omului nou” construit de comunism. Când se îmbătau cu vodcă în palatele prinților iar apoi, în crizele bahice, spărgeau statui renascentiste și își făceau nevoile pe pardoselile de marmură, nu știau și nici nu îi interesa cine și când construise acele minuni arhitectonice din patrimoniul omenirii.

Marele mareșal al victoriei, Gheorghi Jukov, a furat cu trenul, impersonal, fără discriminare, tot ce soldații lui au putut căra, desprinde, dezmembra. În 1948 s-a descoperit că apartamentele și casele lui din Moscova se transformaseră în Peștera lui Ali Baba. Jukov înghesuise de-a valma, claie peste grămadă, inele regale de aur, pietre prețioase, coliere, mii de metri de stofă, sute de blănuri, zeci de covoare, tablouri de valoare uriașă și arme de colecție. Iar când a fost prins, le-a numit „porcării inutile”.

Anul 3 După Burleanu

Când l-am ascultat pe Christoph Daum vorbind despre națională, înaintea meciului cu Polonia, a fost a doua oară în 10 zile când mi-a evocat imaginea „oamenilor noi” urinând, beți morți, pe operele de artă.

Prima oară s-a întâmplat la Adunarea Generală a FRF din 27 mai. Răzvan Burleanu a explicat candid cum au așezat, el și echipa lui de manageri, fotbalul pe drumul cel bun. În discursul lui Burleanu, absolut totul era nou, înnoit, proaspăt. Pentru el. A povestit auditoriului – în rândurile căruia se aflau și foști internaționali cu zeci de meciuri la națională – cum a salvat federația, cum a inventat marketingul, comunicarea, contabilitatea, selecția la echipele naționale, legătura cu membrii FRF, contractele de publicitate, cum a descoperit performanța și a adus fotbalul românesc în secolul XXI etc, etc, etc. Un marțian teleportat în Casa Fotbalului ar fi rămas cu gura căscată ascultându-l pe Burleanu: uau, omul ăsta chiar e providențial! Oare înaintea lui a existat viață pe Terra? Oare fotbalul s-a jucat în 11? Oare exista FRF? Sau România, cu totul, a fost pe hartă până să fie ales domnul președinte?

Suntem în anul 3 După Burleanu.

Episodul doi al reveriei s-a consumat acum. Senin, cu o naturalețe derutantă, germanul Christoph Daum a explicat cum, datorită muncii lui, naționala tricoloră a început, în sfârșit, să capete o identitate. Că, față de acum câțiva ani, tot mai mulți oameni din țara noastră încep să fie interesați de acest sport. Iată, românii descoperă fotbalul! Totul, mulțumită eforturilor făcute de oamenii de la federație. Aici am avut un deja-vu. „Muncim pe brânci, la FRF, pentru binele fotbalului”, spusese șeful și angajatorul lui Daum, președintele Burleanu, de la pupitrul Adunării Generale cu o săptămână în urmă. „Noi lucrăm din greu. Noi, în frunte cu domnul Burleanu, luptăm pentru viitorul echipei naționale”, spune acum Daum.

Oare oamenii ăștia care au ocupat Casa Fotbalului știu unde sunt? Sau, mai bine spus, unde au aterizat? Ce este cu ei acolo?

În timp ce Burleanu înșiră cu orele, de la tribună, succesele și laudă competența administrației sale, FRF pierde procesele cu angajați concediați ilegal. Directorii lui Burleanu amenință cu pușcăria oficiali ai Ligii Profesioniste și uită de competițiile pe care trebuie să le organizeze. Șeful federației acoperă ilegalitățile șefilor de la Asociațiile Județene, inventează decizii ale Comitetului Executiv pentru a-și lichida opozanții, modifică discreționar și sfidător regulamentele pentru a scăpa de contracandidații la alegeri. Însuși Comitetul Executiv al federației lui Burleanu este ilegal, prin sentință definitivă a Justiției din România – și, cu toate astea, continuă să funcționeze, să aprobe cheltuieli de milioane de euro, să valideze clasamente și să decidă lucruri de importanță majoră pentru fotbalul românesc.

Burleanu a explicat cum a adus fotbalul românesc în secolul XXI. Totul a început, practic, cu el, Demiurgul care, din nimic, a creat Universul fotbalului românesc.

Și nimeni, nimeni!, în sala aia cu sute de oameni, nu l-a tras de mânecă: „Hei, domnule președinte! Vedeți că federația română s-a înființat în 1909! Și a supraviețuit vreo 100 de ani, înainte să auziți dumneavoastră de ea! Vedeți că, până la domnia voastră, la șefia FRF s-au mai perindat vreo câteva zeci de președinți! Iar unii dintre ei chiar au rămas în istorie cu ceva realizări. Până una-alta, domnule Burleanu, ați luat federația cu 6 milioane de euro în conturi și naționala pe jumătate calificată la Euro, iar acum vă lăudați că «avem depozite de 4 milioane». Cum vine asta? Ați salvat-o de la faliment cheltuind în trei ani cu două milioane de euro mai mult decât ați produs? Asta, deși anul trecut UEFA v-a îndopat conturile cu milioane. În mandatul dumneavoastră au fost date jos de pe pereți, în sediul FRF, tablourile cu meciurile memorabile ale generației lui Hagi. Nimic nu trebuie să amintească, pe holurile și în birourile acestei clădiri, de epoca pre-2014. Iar acum veniți și ne spuneți că ați salvat fotbalul?”.

Ei bine, da! De ce nu, atât timp cât în sală, la Adunarea Generală a FRF, s-a tăcut copios? Oamenii au consimțit la adevărurile lui Burleanu. Așa e cum spune el: fotbalul a început, în România, pe 5 martie 2014 – o zi care trebuie înscrisă cu litere de aur în istoria acestor meleaguri. Și nimeni nu-și amintește să fi fost ceva înainte. Pesemne că are dreptate domnul președinte: nu a fost nimic!

Cum a venit domnul Daum să popularizeze fotbalul în România și să-i dea o identitate

Același tip de discurs, de misionar venit să convertească populații de păgâni la religia sportului cu mingea rotundă, îl dezvoltă Christoph Daum.

Iată un fragment din discursul ținut marți de Daum, într-o conferință de presă. Secvența o puteți urmări înregistrată video chiar pe contul de Facebook al FRF (de la minutul 17:30): „Am construit ceva împreună cu conducerea! Un nou concept al fotbalului românesc. Acesta este un proces și sunt onorat și îmi asum întreaga răspundere pentru acest proces. Lucrăm în mai multe sectoare, nu doar în acesta. (…) Noi lucrăm din greu, eu sunt responsabil pentru rezultate. Noi, în frunte cu domnul Burleanu, luptăm pentru viitorul echipei naționale. Procesul acesta nu va fi gata în zece zile, într-unul sau în doi ani. Este o luptă de lungă durată. Este o provocare să îl ajut pe președintele Burleanu, pe toți cei care credem în viitorul fotbalului românesc. Am realizat atât de multe lucruri care dovedesc că suntem pe drumul cel bun! Acum avem o identitate în fața societății. Din ce în ce mai mulți se identifică acum cu fotbalul. Mai mulți decât în urmă cu câțiva ani. Și, din nou, este, pentru mine, de asemenea, o provocare și o onoare să asist această parte a fotbalului românesc în acest proces”.

Acum avem, în sfârșit, o identitate? Tot mai mulți oameni se identifică, în sfârșit, cu fotbalul, datorită domnului Burleanu și domnului Daum?

Serios?

Care este proiectul lui Burleanu? Care este identitatea la care muncește? Prima înfrângere cu Albania după 70 de ani face parte din identitatea asta? Dar prima înfrângere din istorie cu Liechtenstein (la naționala sub 16 ani)?

Daum a pierdut 7 puncte din 9 posibile pe teren propriu, până azi, în campania pentru Mondiale. Dar e de înțeles. Chiar e greu să popularizezi fotbalul în această țară care se numără printre cele 4 naționale europene participante la prima Cupă Mondială din istorie. Și unde, în 1994, jumătate din populație a sărbătorit în stradă victoriile din America. Dar tot ce s-a făcut a fost așa, o întâmplare. Abia acum am intrat în civilizația fotbalului. După ce a venit domnul Daum, să ne dea o identitate. El îi convinge pe români să se îndrăgostească de acest sport frumos, dar, vai, atât de puțin cunoscut aici. Iar asta nu se poate rezolva așa, peste noapte. E nevoie de ani și ani de muncă serioasă, de proiecte, de dezvoltare, de răbdare.

Alo! Treziți-vă, oameni buni! Deschideți o fereastră și strigați la cineva, oricine, un trecător. Întrebați-l, dacă n-aveți încredere în Google. România: Baratki, Dobay, Bindea. Ozon, Petchovski, Apolzan. Dobrin, Lucescu, Nunweiller. Liță, Iordănescu, Dudu Georgescu. Balaci, Cămătaru, Geolgău. Mulțescu, Orac, Augustin. Boloni, Tudorel Stoica, Lăcătuș. Hagi, Mateuț, Rotariu. Belodedici, Gică Popescu, Răducioiu. Adi Ilie, Viorel Moldovan, Dorinel Munteanu. Chivu, Mutu, Lobonț. Pancu, Gâlcă, Ganea. Marica, Rădoi, Raț. Chiricheș, Tătărușanu, Chipciu.

Toți ăștia au existat înainte să veniți voi să popularizați fotbalul în România. Au câștigat Cupa Campionilor și Supercupa Europei, au jucat finale și semifinale de cupe europene, s-au calificat la turnee finale. Au scos oamenii în stradă. La propriu! 

Cei de mai sus și alte mii au muncit ca niște furnici, fărâmitură cu fărâmitură, generație după generație, timp de 100 de ani, la identitatea fotbalului românesc.

Poate că Daum ar fi șocat să afle că România chiar avea un stil până la venirea lui. Urât, contestat, fricos, perfid, oportunist – spuneți-i voi cum vreți -, dar știa ce joacă. „Generația de aur a stat cu fundul în poartă și îl avea pe Hagi” – definiția asta a fotbalului românesc, spusă cândva de Chivu, la nervi, este valabilă de vreo 50 de ani, chiar cu mult înainte de apariția lui Hagi. Pentru că înaintea lui a fost Balaci. Și înaintea lui Balaci a fost Dobrin. Și înaintea lui Dobrin a fost Petschovschi. Și tot așa.
Asta este marca înregistrată a fotbalului românesc. Asta știm, asta jucăm! 

Daum a rezolvat cazul. „Identitatea” la care muncește el presupune schimbarea sistemului de joc la fiecare meci, mijlocași defensivi puși să joace aripă, atacanți mutați în centrul terenului, un hei-rup steril și fără logică, renunțarea la numărul 10, pentru a nu-și mai aminti lumea de Hagi. Din celebra organizare a jocului care ne-a salvat de atâtea ori n-a mai rămas nimic. România a avut, de-a lungul deceniilor, perioade bune și perioade proaste. Generații de excepție și unele slabe. Dar întotdeauna suporterii au cam știut la ce să se aștepte. Stilul era mereu cam același, diferea doar calitatea jucătorilor.

Cu Daum, nici asta nu mai are importanță. Zorii noii ere, a lor, a oamenilor recenți, se ivesc greu. 

Momentele care nu au existat

1990: Rotariu îl anulează pe Maradona la Cupa Mondială. România – Argentina 1-1. Argentina era campioana mondială en-titre și viitoare vicecampioană mondială

1994: Prodan reușește imposibilul – îl blochează pe cel mai bun atacant din Serie A, Faustino Asprilla. România furnizează surpriza primei etape a Cupei Mondiale și bate Columbia cu 3-1. Tablourile cu meciurile de la turneul final din America au fost evacuate de pe pereții holurilor din Casa Fotbalului, au dezvăluit jurnaliștii de la Libertatea

1998: Hagi joacă fantastic pentru o victorie care, în țară, scoate milioane de oameni în stradă. România – Anglia 2-1 la Cupa Mondială din Franța – ultimul turneu final de acest fel la care am participat

2000: Adrian Ilie îl felicită pe Cristi Chivu. Ultimul tocmai a deschis scorul cu Anglia cu un gol imposibil la Europene. România bate dramatic, 3-2, și se califică în „sferturi” trimițând acasă Germania și Anglia